Noul Audi A8 – Cea de-a 8-a minune a lumii

Caracter sportiv, tehnologie inovatoare și nivel optim de confort: Audi a lansat noua generație a modelului A8 amintindu-ne motto-ul mărcii, „Progres prin tehnologie”. 

Noul A8 poate fi prevăzut cu unul din cele 3 motoare disponibile; o unitate 4.2 FSI de 273 kW (372 CP), motoriyarea e 4.2 TDI, ce dezvoltă o putere de 258 kW (350 CP) precum şi unitatea 3.0 TDI de 184 kW (250 CP). Toate motoarele produc o putere şi un cuplu ridicat – iar consumul de carburant a fost redus cu valori cuprinse între 13 şi 22 de procente, datorită tehnologiilor inteligente şi eficiente precum sistemul de recuperare a energiei şi sistemul inovator de gestionare termică. O a doua variantă a modelului 3.0 TDI va fi lansată ulterior.

2

Aceasta produce o putere de 150 kW (204 CP), are tracțiune față şi consumă numai 6 litri la 100 km şi astfel corespunde unui nivel de emisii de CO2 de 159 grame pe km, o valoare nemaiîntâlnită până în prezent în segmentul automobilelor de lux. 8 trepte de viteză: confort și eficiență Noile transmisii standard joacă de asemenea un rol important în ceea ce priveşte sporirea eficienței.

Transmisia Tiptronic deosebit de avantajoasă cu 8 trepte de viteză comută cu finețe între acestea, obținând un raport total de transmisie lung. Sistemul său de comandă este complet electronic, fiind acționat cu ajutorul unui selector elegant şi al unor comutatoare basculante integrate în volan. Tracțiunea integrală permanentă quattro are un caracter sportiv şi un comportament distinct în partea din spate.

3

La cerere, diferențialul sport distribuie în mod dinamic forțele între roțile din spate; în cazul modelului A8 4.2 TDI, această funcție este standard.Inovații tehnologice pe toate fronturile Noul sedan de lux este o operă de artă tehnologică. Caroseria elegantă şi puternică Audi Space Frame (ASF) este fabricată din aluminiu şi cântăreşte cu aproximativ 40% mai puțin decât o structură asemănătoare din oțel. Interiorul este captivant, cu un design nou şi spațios şi un înalt nivel de maiestrie, care denotă absența oricărui compromis şi atenția deosebită acordată celor mai mici detalii.

Acesta se caracterizează prin cel mai înalt nivel de confort, începând cu noul sistem de iluminat interior şi terminând cu scaunele luxoase din spate, cu reglare electrică. Interfața multimedia (MMI) include o tehnologie inovatoare: alături de sistemul de navigație opțional, aceasta este prevăzută cu un touchpad. Sistemul MMI touch permite şoferului să controleze numeroase funcții în mod intuitiv; de exemplu, destinația selectată pentru sistemul de navigație poate fi introdusă „desenând” literele pe touchpad.

4

Sistemul MMI navigation plus este interconectat într-o manieră complet nouă cu sistemele avansate de siguranță şi de asistare a şoferului. Acestea monitorizează din timp traseul în timpul călătoriei şi furnizează date către unitățile de comandă pentru transmisia automată, faruri şi funcția stop & go a tempomatului adaptiv. Inteligența sporită a acestor sisteme permite recunoaşterea unor scenarii complexe şi luarea unor decizii anticipative în vederea asistării şoferului.

Noile tehnologii includ un sistem de asistare la rularea pe timp de noapte cu demarcarea pietonilor detectați sau sistemul de siguranță Audi Pre Sense. O altă soluție de înaltă tehnologie prevăzută la bordul noului model A8 o reprezintă farurile construite în întregime cu LEDuri, ce utilizează diode emițătoare de luminâ pentru toate funcțiile de iluminare. Optica revoluționară utilizată pentru aceste faruri reprezintă un progres față de modulele de lumină tubulare utilizate frecvent în prezent.

Adaugati comentariu