Apogeu al siguranței

Munca de pionierat depusă de Béla Barényi pentru Mercedes-Benz a ajutat la dezvoltarea principiilor de bază privind siguranța pasagerilor în anii 1940 și 1950 iar aceste principii încă se aplică și astăzi. Primele sale idei au fost fructificate în modelul Ponton (W120), o caroserie sedan în trei volume, în toamna anului 1953. Acest precursor al clasei E a fost prima mașină din lume care oferea o podea asamblată pentru protecție în eventualitaea unui accident, sporind siguranța pasagerilor în cazul impactelor frontale și laterale. Principiile formulate de Barényi au fost elaborate ținându-se cont de evoluția tehnicii de calcul și a noilor materiale apărute în industrie. Un apogeu a fost materializat în Clasa E. În faza de dezvoltare, sedanul a trecut prin mai mult de 150 teste, iar dacă se iau în considerare calculele pentru siguranța pietonilor, putem număra peste 17.000 de simulări ale unui accident realistic.

În comparație cu modelele anterioare, zonele de deformare controlată ale noii Clase E au fost mărite atât în față cât și în spate. Partea frontală are patru nivele predefinite independent, ceea ce înseamnă că forțele unui impact pot fi distribuite eficient, ocolindu-se celula de siguranță a pasagerilor. Selecția meticuloasă a materialelor este una dintre cheile care stau la baza conceptului de siguranță. Caroseria unui E este alcătuită în proporție de 72% din aliaje de oțel extrem de rezistente – un record în dezvoltarea mașinilor de pasageri. Aceste aliaje oferă de 3-4 ori rezistența la rupere și deformare a unor oțeluri rezistente obișnuite. Ele sunt folosite în puncte esențiale unde materialele pot fi expuse la forțe foarte mari în cazul unui accident, spre exemplu la montanții B și cadrul lateral al plafonului. Neck-Pro este numele dat de Mercedes sistemului propriu de tetiere active. Aceste se extind cu 40 mm și se ridică cu 30 mm în cazul unui impact din spate pentru a asigura protecția pasagerilor de pe scaunele față într-o fază incipientă a accidentului. Capota are un rol activ în cazul unui impact cu pietoni. Sistemul are trei senzori în zona frontală ce declanșează un mecanism pe bază de arcuri, menit să ridice cu 50 mm capota, măsurați la capătul dinspre parbriz. Inginerii au mărit spațiul de deformare dintre capotă și părțile componente aflate sub ea prin creșterea contururilor exterioare ale caroseriei și coborârea motorului, amortizoarelor și a unităților de control.Pe lângă cele 30 de teste la care a participat pentru a câștiga recunoașterea mondială și standardele obișnuite, Clasa E a fost supusă la încă nouă teste ”de casă”, unele ce întrec cerințele comune. Doar mașinile care trec aceste teste primesc cea mai înaltă distincție în domeniul siguranței: steaua Mercedes-Benz.

Adaugati comentariu