Avantajele preţului benzinei

Cu siguranţă, mulţi dintre voi, citind titlul, aţi putea trage concluzia ca am ajuns alăturea cu drumul. Firesc, toţi suntem afectaţi grav de creșterea continuă a preţului combustibililor, atât direct, când intrăm într-o benzinărie, cât mai ales indirect, prin efectele acestui preţ în tot ce ne înconjoară. Și, atunci, de unde avantaje? Toată această nebunie a preţului la pompă, suprapusă peste ideea de criză, ne face pe toţi să ne modificăm obiceiurile de consum, chiar și în domeniul auto. Acum, când fiecare leu din bugetul personal are o destinaţie precisă, suntem obligaţi să ne gândim mai puţin la “plăcerea de a conduce” și mai mult la implicaţiile financiare ale acestei activităţi. Și asta nu pentru că o spun eu.

Pur și simplu, oamenii descoperă că automobilul devine o povară din ce în ce mai mare. Iar la preţul benzinei se adaugă o grămadă de alte costuri, care duc la un cost pe kilometru de cele mai multe ori nejustificat. De aici, o atenţie sporită la alegere. Nu pot decât să mă bucur că, în sfârșit, se schimbă mentalitatea clienţilor de automobile, după mulţi ani în care românii și-au cumpărat mașini mai mult după ureche, fără să aibă la bază nevoile reale și bugetul realist de care dispun. Nu-i un secret faptul că primim zilnic întrebări de genul “ce mașină să-mi iau?”, iar acum suntem întrebaţi în primul rând de consumul de combustibil și costurile de întreţinere. Iată cum experienţa crizei ne face pe toţi să fim mai cumpătaţi! Să nu uităm de creșterea impozitelor, mai ales pentru motoarele care depășesc 2000 cmc, în unele cazuri diferenţa fiind de 5-6 ori, comparativ cu un motor mic disponibil pe aceeași caroserie. În aceste condiţii, devin interesante motoarele mici, care, alături de consumuri și taxe reduse, oferă și performanţe spectaculoase.

Un exemplu sugestiv este noul motor Ford EcoBoost de 1000 cmc, care, în prima lună completă de vânzare, a echipat un sfert din vânzările europene ale modelului Focus. Greu de crezut pentru clasicii automobilului, dar chiar oferă o putere maximă de 125 CP. Firesc, nu putem toţi să ne vindem mașinile și să ne cumpărăm motoare de un litru. Dar putem să ne modificăm puţin stilul de condus. Din experienţa proprie, vă asigur că putem salva cel puţin 10% din consum, aproape fără să ne dăm seama. Iar ca avantaje colaterale putem menţiona nervii mai puţini, uzura redusă a mașinii și, foarte important, riscul scăzut de accident. Nu vreau să par un bunic sfătos, de la emisiunea Reflecţii Rutiere de pe vremuri, dar trebuie să recunoaștem că toate acestea cresc exponential odată cu mărirea vitezei. De cele mai multe ori, cei 10-20 km/oră în plus, pe care toţi suntem tentaţi să-i vedem pe bord, ascund implicaţii nebănuite. Pentru că suntem la o ediţie ECO, nu pot să nu amintesc de eforturile producătorilor de automobile pentru reducerea consumului și a emisiilor poluante. Indiferent dacă se cheamă BMW 520d Efficient Dynamics, Mazda Skyactive sau Toyota Hybrid, în toate segmentele și la toate mărcile (inclusiv premium) economia și ecologia sunt în prim plan, cu rezultate spectaculoase.

Adaugati comentariu