BMW are în plan să înlocuiască Z4 până în 2020

BMW Z4

Potrivit unor declaraţii acordate de oficiali ai mărcii pentru publicaţia Automotive News Europe, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, BMW intenţionează să lanseze un nou Z4 până la finalul deceniului.

Ceea ce este mai puţin atractiv pentru fanii mărcii bavareze este că, din raţiuni financiare, nu este exclus ca viitorul roadster să fie dezvoltat împreună cu cei de la Toyota, în continuarea planurilor de a construi o platformă comună pentru un model sportiv.

BMW încearcă astfel să optimizeze costurile, din moment ce la nivel mondial se înregistrează o scădere considerabilă a cererii pentru automobile sportive cu doar două locuri, cum este cazul lui Z4. Mai mult, probleme atipice, cum sunt lipsa de intimitate în cazul automobilelor cabrio sau calitatea aerului din ce în ce mai proastă (ambele întâlnite în China), alungă clienţii de roadstere către alte clase de automobile

Nici în europa aceste automobile nu stau mai bine în vânzări în momentul de faţă. Privit de obicei ca un al treilea automobil al familiei, unul preponderent recreaţional, roadster-ul a avut mult de suferit în urma crizei financiare ce s-a resimţit puternic şi pe bătrânul continent.

Vânzările lui BMW Z4 au scăzut cu 11% în ultimul an, până la un total de 5.300 de unităţi în Europa. Potrivit celor de la BMW, nici în SUA nu a fost mai bine, vânzările de 2.150 de unităţi reprezentând o scădere cu 13%.

˝Dacă ne raportăm strict la volume, trebuie să înţelegem că acest segment de automobile se subţiază. Contează mult şi dezinteresul cumpărătorilor din China pentru roadstere˝, a declarat Klaus Froehlich, director de dezvoltare la BMW din decembrie 2014, după retragerea lui Herbert Diess.

Ca urmare a acestei tendinţe, actuala generaţie Z4, care a înlocuit în 2009 primul Z4, va mai fi menţinută pe piaţă, din moment ce dezvoltarea unui successor este trecută în umbra de alte priorităţi ale constructorului.

˝Mi-ar plăcea să văd un nou Z4 pe străzi în decursul acestui deceniu˝, a completat Froehlich în momentul în care a fost întrebat de un termen realist pentru apariţia unui nou Z4.

În sprijinul afirmaţiilor acestuia vine şi recalcularea planurilor de vânzări operate de Audi în privinţa noului TT. După ce cu primele două generaţii au înregistrat vânzări totale de câte 250.000 unităţi, este unanim acceptat că actuala generaţie va suferi o depreciere, în tendinţa pieţei. Se aşteaptă ca cel mai bun an al modelului de la Ingolstadt să se traducă într-o cifră de vânzări de 40-42.000 de exemplare, comparativ cu generaţia precedent care a avut un record de 56.000 de unităţi. Toate aceste considerente contribuie la întârzierea noului Z4.

Adaugati comentariu