Corida cu rally rideri

Baja Spain 2013, etapă înscrisă în Campionatul Mondial de Rally Raid, a celebrat a 30-a ediţie printr-un număr record de participanţi – 74 de echipaje. România a fost reprezentată de echipa Pa&CoValvoline Racing Team, formată din Costel Căşuneanu şi Albert Horn, care s-a clasat pe locul 9 la finalul competiţiei.

În weekend-ul 19-21 iulie Spania a găzduit o nouă etapă de Rally Raid și a 30-a ediţie de Baja Aragon. Este o etapă cu tradiţie și care, prin importanţa sa, a adus la start nume grele din acest sport. Pe lista de inscrieri s-au regăsit piloţi care au scris istorie în motorsport, amintind aici de Stephane Peterhansel sau Jean Louis Schlesser,dar și veterani ai aceste etape ca Nani Roma, care a câștigat până acum de 7 ori această competiţie. România a fost și ea prezentă la Baja Spain 2013 prin echipajul Pa&Co Valvoline Racing Team, format din Costel Cășuneanu și Albert Horn, care au concurat pe un Mitsubishi. Vineri, prima zi a competiţiei, a fost marcată de două evenimente-cheie: deschiderea oficială și proba superspecială, foarte tehnică, cu o lungime de 6 km (care a și stabilit ordinea de start pentru sâmbătă). A doua zi de Baja Spain a adunat în total 360 de km, împărţiți în două probe speciale. La finish-ul primei probe de 157 km Costel Cășuneanu și Albert Horn se aflau pe poziţia a 18 din 49 și, adoptând o abordare tehnică au reușit, la finalul zilei, să urce până pe locul 10 la general. Ziua de duminică și finalul etapei înseamnă pentru Pa&CoValvoline Racing Team clasarea pe locul 9 la general și locul 4 la clasa T1.1 dintr-un total de 74 de echipaje înscrise în competiţie. “Este un rezultat prognozat, care însă a fost dificil de atins atât prin prisma noului traseu, cât și a celor mai valoroși piloţi din Rally Raid prezenţi în concurs. Au fost 3 zile în care am alergat mai mult de 700 de km în regim de probă specială, plus alte câteva sute de transfer între probe. Pe cât de obositor, pe atât de incitant! Importanţa acestui raliu a adus la start spuma piloţilor din Rally Raid, de aici și lupta foarte strânsă și dinamica în clasament – cu urcări și coborâri spectaculoase, iar din cele 74 de echipaje doar 24 au reușit să termine cursa” a declarat Costel Cășuneanu. La final, podiumul Baja Spain 2013 era format din: Nani Roma, care câștigă astfel pentru a 8-a oară această etapă, Orlando Terranova pe poziţia a 2-a, în timp ce ocupantul locului trei este StephanePeterhansel. Toţi 3 piloţii clasaţi pe podium au concurat la bordul unor autoturisme MINI ALL 4 Racing.1

Adaugati comentariu