De la mic la mare

Începutul lunii mai a marcat și debutul unui nou sezon competițional în Campionatul Național de Karting Dunop. După succesul înregistrat anul trecut de cea mai tânără competiție organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv în parteneriat cu Dunlop, noua stagiune a adunat la start un număr însemnat de participanți, la toate clasele. Figuri noi, la primul contact cu acest sport, concurenți care au „crescut“ în categorie, sau alții care s-au reîntors pe asfatul pistei după întreruperi, toți și-au dat concursul pentru punctele puse în joc. După o zi de sâmbătă de reacomodare cu condițiile competiționale, mai ales că mulți veneau după o pauză de câteva luni, și în care s-au desfășurat primele antrenamente cronometrate și manșa prefinală, duminică au avut loc manșele finale, pe o vreme perfectă pentru sporturile cu motor. Primii la apel au fost piticii de la clasa Pufo, unde câștig de cauză a avut Matei Stoian; el i-a învins în lupta pentru prima poziție pe Marco Bota (locul 2) și pe Andrei Antonio Popovici (locul 3).2

La fel de mici, concurenții de la Kid Kart au demonstrat încă o dată că pasiunea nu ține cont de vârstă. Cel mai motivat a fost Andrei Crăciun, cel care s-a impus în fața lui Răzvan Onoaie și a lui Remus Mihnea Tudorancea. Clasa MINI a fost „afacerea“ lui Eduard Anton, Daniel Vasile și Cosmin Condrea împărțindu-și locurile 2 și 3. La KF3 talentata Anton Bianca a dominat autoritar, lăsând speranțe la bătaie doar pentru pozițiile doi și trei, ocupate de Andrei Atanasiu și Cornel Andrei Murariu. Victoria la N100 a fost adjudecată de Leo Huba Deneș; pe 2 a venit Mihai Dudașcu, iar pe 3 Balazs Bokor. În clasamentul KF2 a dominat Teodor Gal, podiumul fiind completat de Alexandra Baldovin și de Diana Andreea Vîlsan, în timp ce clasa Rotax l-a avut drept învingător pe Daniel Constantin Vonica. Clasa KZ2 a asigurat spectacolul primei etape, aliniind la start 20 de concurenți, printre care și experimentatul Nazareno Compagnoni, campionul național în exercițiu. Cursa a fost spectaculoasă, pe prima poziție instalându-se încă din debut Compagnoni. De altfel italianul a impus un ritm alert și a câștigat fără probleme, dar în spatele său orgoliile au fost mari, depășirile spectaculoase și duelurile la limită făcând deliciul celor de pe margine. În final, poziția a doua a podiumului a fost ocupată de Vlad Leah, în timp ce pe treapta a treia a poposit Alin Ștefan Demeny. Cu așa ingrediente, campionatul din 2012 se anunță a fi unul pe cât de disputat, pe atât de spectaculos; 3

Adaugati comentariu