Direcţie corectă

1

După 78 de ani de la momentul în care Chevrolet a imaginat primul SUV, astăzi lucrurile s-au schimbat radical. Trax mizează pe un downsizing major la nivelul caroseriei şi al motorizărilor.

M icul SUV compact și-a făcut apariţia vara aceasta și pe piaţa din România. Caroseria are o lungime de 4,2 m, o lăţime de 1,7 m și o înălţime de 1,6 m, iar din punct de vedere al aspectului, Trax este pregătit să atace segmentul B cu un aspect masiv tipic oricărui SUV și cu un design destul de îndrăzneţ pentru aceste dimensiuni. Interiorul a fost proiectat pentru a spori ergonomia, iar calitatea materialelor și dotările sunt neașteptate în raport cu nivelul de preţ pe care Chevrolet îl propune pentru acest model. Habitaclul este organizat eficient din punct de vedere al spaţiului, asigură o poziţie înaltă de condus și aduce suficientă vizibilitate pentru a face mai ușoare activităţile urbane. Dotările standard sunt generoase și includ Cruise control cu limitator de viteză, geamuri faţă acţionate electric, sistem Start/Stop, oglinzi acţionate electric, sistem de monitorizare a presiunii din anvelope. O noutate o reprezintă prezenţa sistemului Chevrolet MyLink, o dotare standard în cazul nivelurilor de echipare superioare, prin care se permite accesarea fișierelor media din smartphone, inclusiv aplicaţii specializate cum este noul sistem de navigaţie BrinGo, ce poate fi folosit atât în mașină cât și în exterior. Din punct de vedere practic, Trax dispune de un portbagaj de 356 litri și o banchetă rabatabilă care, împreună cu plierea scaunului pasagerului poate asigura încărcarea unor obiecte cu o lungime de până la 2,3 metri. Pasagerii locurilor din spate au la dispoziţie o priză de 220V ce poate alimenta cu energie diverși consumatori de putere mică, cum ar fi un laptop, o tabletă sau diverse alte gadgeturi similare, ce pot fi folosite utilizând alimentatorul de casă. Gama de motoare cuprinde două propulsoare pe benzină, unul turbo de 1,4 l/140 CP, și unul aspirat, de 1,6 l/115 CP, dar și un turbo diesel de 1,7 l/130 CP. Consumul mediu afișat în lista de date tehnice este de 6,4 litri pentru motorul turbo de 1,4 litri, 6,5 pentru cel de 1,6 litri și 4,5 pentru dieseleul de 1,7 litri. Deși în acest moment sunt disponibile cutii de viteze manuale cu șase rapoarte pentru dieselul de 1,7 l și pentru cel turbo pe benzină de 1,4 l, în curând va exista și o transmisie automată cu șase trepte. Tracţiunea lui Trax este, în funcţie de configuraţie, fie pe faţă, fie integrală variabilă. Pentru incursiuni în afara șoselei sunt prezente sisteme precum cel de coborâre automată a pantelor și cel de asistenţă la plecarea din rampă. Trax rămâne totuși modest la acest capitol, limitat de garda la sol, suspensia “de stradă” și un unghi de atac limitat parcă dinadins de spoilerul faţă prelungit foarte mult în partea inferioară. Testul de drum efectuat cu ocazia lansării oficiale a arătat că Trax poate fi la fel de dinamic precum arată, fie cu motorul pe benzină, foarte silenţios și avid de turaţii, fie cu cel diesel, cu reprize mai puternice și foarte economic. Direcţia este precisă, iar trenul de rulare s-a dovedit confortabil pe șosea. Pe macadam, Trax este ușor supravirator dacă este condus mai sportiv, iar puntea spate semi-rigidă poate aduce disconfort odată cu apariţia denivelărilor. Totuși, raportat la simplitatea construcţiei și la faptul că vorbim de un vehicul on-road, Trax reprezintă o soluţie mai mult decât interesantă în această clasă de dimensiuni. Posesor al unei platforme pe care o împarte cu fratele său geamăn Opel Mokka, Trax contribuie pentru General Motors la întărirea poziţiei în segmentul B și la o prezenţă tot mai însemnată a mărcii americane pe o piaţă europeană tot mai dificilă, unde prima șansă aparţine modelelor polivalente, economice și cu un preţ de achiziţie redus. În aceste condiţii putem aprecia că Chevrolet a adăugat în listă un alt model interesant, atât din punct de vedere al numărului mare de aptitudini, dar și al preţului, care începe în România de la 15.500 euro.

Adaugati comentariu