Editorial: Ce am învățat în acest weekend?

Weekend de weekend ne așezăm în fața televizorului și urmărim statistica morbidă a accidentelor. Blamăm „regii șoselelor”, blamăm „jeep-urile” și ne întoarcem la treaba noastră. Suntem buni la vorbe, dar la fapte?

Un singur subiect a rulat aproape la infinit pe toate televiziunile de stiri in acest weekend. Nu mai are rost sa il punctez, toata lumea stie despre ce este vorba. Luati ca prin surprindere de un nou „breaking news”, fiecare gasca de stiristi a incercat sa isi dea cu parerea cat de bine au putut. 

Pe alocuri au fost ajutati de analisti politici, prezenti in studio, probabil, pentru a face campanie electorala unora sau altora. Impreuna, cele doua gasti (stiristii si analistii politici) ne-au demonstrat inca o data (de parca mai era nevoie) ca in Romania aruncatul cu parerea merita rangul de sport national. Cine are nevoie de fotbal si de Mutu cand putem cu totii sa ne pricepem la un sport?

Nu stiu cat de multi din acel studio isi conduceau masina personala, sau cand a fost ultima oara cand au condus mai mult de trei semafoare consecutive, dar fiecare avea cel putin o parerea intemeiata despre accidentul lui Huidu. Unii dintre ei aveau chiar si carnetul obtinut in strainatate, ca un garant al faptului ca ei stiu sa conduca, mai bine decat „autohtonii”. Nici nu au trecut cinci minute de discutie si misterul a fost elucidat. De vina a fost viteza si Jeep-ul. Politia nu a dat vreun comunicat oficial, nimeni nu a masurat nimic, dar ei, specialistii, taiau deja in carne vie. 

Nu-i asa ca viata este mult mai simpla atunci cand nu treci de aparente? Dai vina pe dimensiunea masinii, pe viteza si gata ai si rezolvat cazul. De ce nu incearca cineva sa treaca de suprafata? 

Pentru inceput, cati dintre soferii din Romania stiu sa faca o depasire corecta? Cati dintre soferii din Romania stiu definitia unei depasiri? Cati dintre soferii din Romania au fost invatati sa depaseasca la scoala de soferi? Va spun eu, atat de putini incat nici nu merita sa elaborezi o statistica.

Nu as vrea sa dau vina pe scolile de soferi pentru toate accidentele care au loc in fiecare zi in Romania, dar sa negi ca nu au o responsabilitate este ca si cum te-ai intoarce cu spatele la soare si ai spune ca este noapte. 

Nu imi este rusine sa o spun dar in ziua in care am primit plasticul (carnetul) nu stiam mai nimic despre condus. Instructorul care m-a invatat sa tin volanul in mana mi-a explicat cum sa fac stanga, cum sa fac dreapta si cum sa incetinesc cand vad triunghiul rosu. Pe timpul scolii de soferi nu am condus nici macar un km in afara orasului. De unde sa stiu eu cum sa fac o depasire? 

Fara sa vreau, ca sa invat sa conduc, a trebuit sa ma transform intr-un autodidact. Am luat cheile de masina si am inceput sa ma plimb. Prima depasire a fost ca o ruleta ruseasca din care, din fericire, nu am incasat glontul. Am transpirat abundent dupa care mi-am facut curaj si am facut-o si pe a doua. Dintr-o data m-am simtit ca un sofer adevarat si dupa un an deja ma consideram experimentat. Natura meseriei in schimb m-a obligat sa invat in mod constant, iar azi, la cativa ani buni si peste 500 de masini conduse, pot spune ca mai am destule de invatat. Eu macar am constientizat asta.

Viteza excesiva este cauza majoritatii acidentelor grave. Sunt de acord. In linii mari, daca am conduce cu totii mai incet, ar fi mai putine accidente, iar cele care s-ar produce ar avea efecte diminuate. Totusi, vorbim despre un scenariu ideal in care timpul nu ar mai fi o variabila care ne conduce destinele. Din pacate, cu totii plecam de la premisa ca distanta de la punctul A la punctul B trebuie sa fie una cat mai scurta, iar asta inseamna ca vom apasa invariabil pedala de acceleratie. Asadar, trebuie sa ne gandim la o alta rezolvare.

Din punctul meu de vedere sursa principala a accidentelor din Romania este lipsa de corelatie dintre limita masinii si cea a soferului. Automobilele moderne au ajuns la un asemenea grad de dezvoltare, incat limitele lor depasesc de cele mai multe ori limitele unui sofer normal. Poti sa privesti aceasta situatie ca pe o sabie cu doua taisuri. Pe de o parte, masina este foarte capabila, iti da incredere si siguranta, iar pe de alta parte toata aceasta incredere si siguranta iti provoaca o senzatie falsa de siguranta. De parca tu ai putea sa faci aproape orice si masina va face fata. In realitate nici cel mai avansat sistem electronic de asistenta nu poate salva un sofer care nu este capabil sa isi controleze masina. 

In concluzie, putem da vina cat vrem noi pe „jeep-uri” si pe regii soselelor. Putem interzice masinile cu o masa de peste doua tone si putem confisca oricand carnete pentru eternitate. Asta nu va rezolva problema accidentelor, in cel mai bun caz va da bine in fata specialistilor stiristi si analisti politici. Daca vrem mai putin accidente, trebuie sa invatam mai intai sa conducem. Carnetul nu este un drept, carnetul este o responsabilitate. Cand vom invata asta, poate stirile de weekend vor avea de cautat alte subiecte. 

Adaugati comentariu