GT Toy

Cu 50 de ani de tradiție în lumea automobilelor cu valențe sportive, Toyota revendică apartenența la „specie“ cu noul GT86.

Până de curând, în gama de modele Toyota exista un mic gol; era vorba de lipsa unui model gândit și proiectat special pentru plăcerea șofatului. Lucrurile s-au schimbat când proiectul intern cu nume de cod 086A a primit aprobare pentru a fi pus în fabricație. Era vorba de o colaborare cu Subaru, în urma căreia urma să fie lansat un model ce avea să cinstească memoria celebrilor înaintași care au făcut istorie pentru Toyota: Sports 800, 2000GT și AE86. După mii de ore de proiectare, inginerul șef de la Toyota, Tetsuya Tada, împreună cu omologul său de la Subaru, Toshio Masuda, au dat naștere unei adevărate bijuterii: Toyota GT86. Ideile care au stat la baza noii creații sunt vădit înrudite cu scopul final: performanța pură. Astfel s-a urmărit obținerea unei dimensiuni cât mai compacte (4.240×1.775×1.285 mm) și unui gabarit total redus (doar 1.239 kg), acestora fiindu-le asociate un motor aspirat natural de înaltă performanță (în configurație boxer) și o transmisie care asigură fluxul de putere către puntea spate a noului GT86. Motorizarea boxer de care aminteam are o capacitate cilindrică de 1.998 cmc și este prima unitate de acest gen care primește tehnologia de injecție directă D-4S, dezvoltată de Toyota. S-a reușit astfel ca motorul cu 16 supape, DOHC,
să poată funcționa în parametri optimi până la 7.400 rot/min și să asigure o putere maximă de 100 CP/l de cilindree. Cumpărătorii vor putea opta fie pentru o transmisie manuală cu șase rapoarte, fie pentru una automată cu același număr de trepte și care oferă posibilitatea schimbării manuale prin intermediul padelelor de pe volan. Viteza de schimbare în cazul transmisiei automate este altă caracteristică demnă de laudă, trecerea de la o treaptă la alta făcându-se în 0,2 secunde. Iar lista atuurilor noului model poate continua cu un tren de rulare atent setat, o direcție electrică reglată pentru a oferi cel mai bun feedback și o sumedenie de sisteme de siguranță oferite standard (ABS, EBD, TRC, VSC etc.). Adăugăm la toate acestea design-ul spectaculos și habitaclul creionat pentru senzații sportive cât mai reale și nu ne rămâne decât să-i urăm bun venit unui nou răsfățat în rândurile automobilelor pentru care performanța primează.

Adaugati comentariu