În rândul lumii

După mai mulți ani în care Infiniti a arătat o preocupare vădită pentru lux și foarte multă opulență în detrimentul oricăror preocupări legate de aspecte economice, iată că Salonul de la Geneva a adus prima surpriză așteptată, cel puțin de către piața europeană, a mărcii patronate de Nissan. Un propulsor diesel ce va anima din acest an Infiniti M, va aduce o importantă economie de carburant, o reducere a emisiilor poluante, dar va furniza și armele noi pentru ca limuzina programată sa fie pusă în vânzare în luna septembrie, să se poată bate de la egal la egal cu rivalii săi, Mercedes Clasa E și BMW Seria 5. Motorul diesel este tot un V6 amplasat longitudinal, ca și cel pe benzină, dar cu o cilindree redusă la 3 litri, iar puterea oferită este de 238 CP Aceeași cutie de viteze automată cu șapte trepte și “Adaptive Shift Control” este folosită și pentru motorul diesel, tracțiunea fiind de asemenea tot pe puntea spate. Cutia de viteze oferă pe lângă modul Sport și programul pentru iarnă, un mod Eco, care va ajuta șoferul să conducă mult mai eficient din punct de vedere al consumului de carburant.2

Sistemul indică în timp real, atât luminos cât și prin aplicarea unei forțe asupra pedalei de accelerație, o atenționare a șoferului asupra stilului de condus, când acesta devine neeconomic. Tot pentru a reduce consumul, multe din componentele trenului de rulare au fost fabricate din aluminiu, fapt ce a îmbunătățit și distribuția maselor, ce se va reflecta și într-un comportament dinamic superior. Ampatamentul extins la 2.900 mm este cel mai mare din clasă și a avut ca scop maximizarea spațiului interior, ce se bucură și de un progres la nivelul materialelor folosite și al calității execuției. Noile tehnologii “eco” prezente la modelul M sunt întâlnite și aici. Un sistem “Forest air” va filtra aerul furnizat către habitaclu și îl va umidifica și îmbogaăți cu arome subtile ce vor genera una aer plăcut și reconfortant, similar cu al aerulu proaspăt de pădure.3

Creatorii acestui sistem susțin că aerul astfel îmbunătățit va stimula pozitiv capacitatea de a conduce și va asigura o ambianță deosebită la bord, mai ales că furnizarea acestuia se va face aleator folosind mai multe guri de ventilație, fără ca pasagerii să resimtă curenți de aer deranjanți. Un sistem ANC (Active Noise Control) rezolvă într-o manieră foarte originală zgomotul produs de vibrațiile motorului, prin aplicarea unui semnal de joasă frecvență care cu ajutorul difuzoarelor, va defaza și suprima vibrațiile produse de motor. Următorul pas pe care Infiniti îl va face în zona “eco” va fi modelul M35 Hybrid, programat să apară cel mai probabil anul viitor și care va beneficia de un motor pe benzină, V6, a cărui risipă de putere pe perioada accelerărilor și frânărilor, va fi reconvertită în energie electrică prin intermediul unui generator. Soluția neconvențională aleasă de Infiniti constă în faptul că motorul termic va fi cuplat de cel electric prin intermediul unui ambreiaj, ce va face posibilă conectarea fizică a celor două motoare pentru cumularea puterilor furnizate. Deși nu au fost oferite date oficiale despe performanțele motorului electric, știm că bateriile cu litiu ce vor înmagazina energia electrică, vor avea o eficiență foarte mare, aproximativ dublu față de bateriile actuale, raportat la volumul lor, așa că așteptările legate de aportul motorului electric sunt foarte optimiste. Cu noile sisteme de propulsie, Infiniti va atrage mai mulți clienți, dovada fiind și cele 34 de piețe pe care modelul M se pregăteşte să le ia cu asalt.4

Adaugati comentariu