Jos textila!

Un MINI nu poate trece indiferent, iar cea mai nouă creaţie a mărcii – Roadster – se potriveşte de minune sezonului 2012 chiar dacă oferă doar două locuri.

MINI este un brand care nu mai are nevoie de nicio introducere, fiind mai degrabă un cult, decât un producător de mașini. Cu reale veleităţi sportive îmbrăcate într-un costum mereu la modă, MINI lansează și pentru România modelul Roadster, adică versiunea cabrio a modelului Coupe. Pentru a nu se face confuzii, acesta a primit doar numele de Roadster, încercând să sugereze că este un model de sine stătător și nu Coupe-ul cu acoperiș textil. Estetic, MINI Roadster nu face rabat de la elementele care semnalează o mașină de oraș, cu un design greu de confundat și cu al său spate obraznic. Mic, dar hotărât, Roadster își bucură cei doi ocupanţi cu un plafon retractabil manual și, în spiritul vremurilor demult apuse, acoperișul este din material textil. Interiorul este identic cu cel al Coupe-ului și la fel de spectaculos când vine vorba de layout. MINI, dar mare Personal, am fost plăcut surprins de spaţiul pe care îl oferă, dar și de numărul mare de soluţii pentru depozitat.2

Renunţându-se la banchetă, în spatele scaunelor am avut la dispoziţie un inteligent spaţiu de stocare, în care pot încăpea cu ușurinţă câteva pungi de cumpărături. Portbagajul este a doua surpriză, fiind suficient de mare chiar și pentru un weekend prelungit la mare sau la munte. Poziţia de conducere joasă și propulsorul de 1.6 litri și 184 CP mi-au sugerat că este momentul să-l dezgolesc îndată ce selectez prima treaptă de viteză. Procesul de capotare/decapotare este manual și implică niște pârghii care trebuie acţionate, totul fără a fi nevoie să mă ridic de la volan. Sunetul gutural al evacuării, soft top-ul la orizontală și un drum de munte aveau să descrie povestea dintre noi. Deși nu sunt la prima aventură cu un MINI, nu mă pot abţine să nu laud modul cum un astfel de model mă trezește la viaţă. Senzaţie majoră cu …. Roadster este mai aproape ca niciodată de mașina perfectă pentru sezonul estival. Spun asta deoarece a fost una dintre puţinele cabriolete care au reușit să comunice exact ceea ce am vrut eu să aud.3

Direcţia transmite în orice moment ce se întâmplă cu puntea faţă, în timp ce timoneria cutiei mă îmbie la schimbări dese atât de trepte cât și de direcţie. În special pe drumurile virajate de munte, unde aerul curat pătrunde la unison cu sunetul motorului în interior, Roadster te face să vezi lucrurile exact din unghiul din care te avantajează. Cei 600 km parcurși m-au făcut să descopăr un MINI mult mai permisiv cu drumurile cariate din România, dar care te invită la joacă îndată ce îţi apare în faţă primul viraj. Protecţia la vânt este bună și mi-a permis să rulez cu viteze de aproximativ 90 km/h fără a fi nevoit să vorbesc mai tare sau să ajustez volumul sistemului audio. Pe drumurile cariate, mașina testată este ajutată și de anvelopele cu talon înalt care amortizează mai bine. În același timp, reversul medaliei constă într-un ruliu ceva mai pronunţat decât am întâlnit până acum la orice model din gamă. Impresionant este și consumul de carburant care poate crește cu până la 2 l/100 km dacă optezi să rulezi decapotat.4

Acest lucru nu este însă o tragedie, în timpul testului consumul mediu de carburant fiind în jurul valorii de 6 litri pentru fiecare 100 de km parcurși. În funcţie de bugetul disponibil, Roadster poate fi achiziţionat la preţuri începând cu 23.932 euro cu TVA pentru Cooper de 1.6 litri turbo și 122 CP. Bineînţeles, cei cu dare de mână se pot orienta către John Cooper Works, care pune la dispoziţie 211 CP și un pachet interesant de dotări, pentru un preţ de 34.658 euro cu TVA. MINI Roadster este o găselniţă interesantă a producătorului, un model care se integrează perfect în peisajul estival, fie că vorbim de munte sau de mare.

Adaugati comentariu