Naveta Enterprise

Citroën DS 5 este o mașină cu totul specială, un automobil dificil de catalogat ce  aminteşte deopotrivă de bătrânul DS, dar și de la fel de celebrul CX. Senzaţie  amplificată de sistemul revoluţionar de propulsie diesel electric HYbrid4.

Într-o lume guvernată încă de norme de stil cazone, Citroën DS 5 joacă după propriile reguli, promovând libertatea de exprimare prin silueta sa inedită, plină de şarm. Definit de proporții apetisante, atent studiate, DS 5 pune accentul pe senzualitate, mixând cu succes eleganța și sportivitatea, două atribute greu de alăturat în mod normal. Fără falsă modestie, putem spune că Citroën DS 5 reuşeşte imposibilul şi reproduce cu succes magia limuzinelor Citroën excentrice și exuberante de odinioară, dând concurenței preponderent teutone o lecție usturătoare de sex-appeal.
Interiorul nu se lasă nici el mai prejos. Citroën pare că şi-a regăsit, în sfârșit, verva de altădată. Întreg cockpit-ul – titulatura clasică, habitaclu, ar fi cu siguranţă nedemnă de o asemenea realizare – este construit în jurul celor două locuri din față, după modelul unui avion sau, de ce nu, al unei mașini de curse veritabile. Impresie susţinută de detalii inedite precum volanul aplatizat în partea inferioară, inspirat parcă de manşa unei aeronave, headup display-ul monocrom sau blocul masiv de butoane grefat în plafon, deasupra oglinzii retrovizoare. Cadranele sunt şi e40-41_ECO_Citroen DS 5 (1)le atipice, graţie formei rectangulare, marea majoritate a indicațiilor de bord fiind oferite în format digital, în pas cu moda. Consola centrală amplă, puternic înclinată, care se prelungește către spate, desăvârşeşte tabloul unui interior unic, un adevărat tur de forţă stilistic şi ergonomic. Inexorabil, versiunea hibridă diesel-electric HYbrid4 este recomandarea noastră şi cea care îl plasează pe Citroën DS 5 în avangarda segmentului premium. Sistemul de propulsie hibrid alătură un motor diesel și unul electric, interconectate, dar care acționează practic punţi diferite. Motorul cu ardere internă este un diesel 2.0 HDi de 163 CP și 300 Nm, valori care plasează, fără doar şi poate, DS 5 în eşalonul superior al clasei medii. Motorul electric alimentat de o baterie Ni-Mh de 1,1 kWh, are numai 37 CP, dar un cuplu maxim generos de 200 Nm, disponibil de la 0 rpm.
Cele două motoare pot funcționa separat sau în tandem, în diverse moduri: Auto – trezește la viață fie motorul termic, fie pe cel electric, în funcție de condițiile de rulare, Sport – este favorizată utilizarea motorului HDi, ZEV – mod 100% electric, 4WD – unitatea electrică animă puntea din spate, iar cea HDi pe cea anterioară, puterea maximă de 200 CP a ansamblului fiind disponibilă în acest mod. Cutia de viteze este așa numita cutie pilotată, în esenţă o transmisie robotizată cu şase trepte ce poate funcţiona fie manual, prin intermediul padelelor, fie complet automat. Așa cum era de așteptat, eficienţa este asul din mâneca versiunii HYbrid4. Consumul mediu atinge pragul de 3,5 l/100 km, conform normelor NEDC, ceea ce este o performanţă
în sine, o performanţă atinsă fără niciun fel de concesii de ordin dinamic sau de rafinament. Din punct de vedere al siguranței, dotările standard includ ESP, cu control inteligent al tracțiunii, faza lungă automată, sistem de avertizare la părăsirea benzii de rulare, asistenţă la pornirea în rampă, cameră video pentru marşarier, head-up display-ul color și altele. La capitolul entertainment, DS 5 se bucură de serviciile unui sistem Hi-Fi Denon, precum şi de o nouă interfaţă multimedia cu funcţie Mirror Screen pentru smartphone.
O mașină inedită, fără concurență reală în momentul de față, Citroën DS 5 este, în esență, un vector de imagine, totul prin prisma întregului arsenal de dotări şi a tehnologiei înglobate. Versiunea HYbrid4 aduce taxe și impozite reduse, deci în final costuri totale de utilizare mai mici comparativ cu rivalii premium clasici, cu propulsii convenţionale.

DATE TEHNICECitroën
ModelDS 5 HYbrid4
MotorL4, turbodiesel+electric
Putere maximă (CP)200 (163+37)
Cuplu maxim motor diesel/electric (Nm)300/200
Transmisieintegral? nepermanent?
Cutie de vitezeautomat? robotizat?, 6 trepte
L/l/h/4.530/1.871/1.505
Ampatament (mm)2.727
Masă la gol (kg)1.735
Volum portbagaj (l)325-1.145
Acelerație 0-100 km/h (s) 8,6
Viteză maximă (km/h)211
Capacitate baterie (kWh)1,1
Autonomie electrică (km)nc
Consum u./extr./mixt (l/100 km) 3,0./3,7/3,5
Normă poluare/EmisiiCO2 (g/km) Euro 5/90
Preț (euro cu TVA)nc.

Adaugati comentariu