Noul Renault Koleos, la vânzare de la 1 iulie

Renault Koleos, primul crossover Renault, se reînnoieşte în acest an, principalele evoluţii faţă de generaţia anterioară vizând design-ul exterior, ambianţa interioară şi optimizarea consumului de carburant pentru motorizările diesel.

Partea frontală a fost complet redesenată, astfel noul Koleos beneficiază de o nouă grilă de calandru, un nou design al blocurilor optice faţă, oglinzi retrovizoare cu semnalizatoare cu LED  integrate. De notat, de asemenea, la exterior: noua gamă de jante de aluminiu şi apariţia unor culori noi în paleta de vopsele metalizate, dintre care se distinge Orange Cayenne.

La interior, remarcăm aceeaşi atenţie deosebită pentru finisaje şi un nivel ridicat de calitate percepută a materialelor, ca şi la generaţia precedentă. Noile tapiţerii şi ambianţe accentuează eleganţa şi rafinamentul modelului.

Citeste testul cu Renault Koleos

A treia direcţie de evoluţie pentru noul Koleos o reprezintă motoarele mai economice şi mai ecologice din punct de vedere al consumului de carburant şi al emisiilor de CO2. Astfel, consumul în ciclu urban pentru motorul   2,0 dCi 175 CP 4×4 a fost omologat la nivelul de 7,5 l/100 km, faţă de 8,2l/100 km pentru acelaşi motor, generaţie anterioară. Rezultă o economie de aproximativ 9%! Emisiile de CO2 pentru acelaşi motor evoluează de la 174 g CO2/km la 166 g CO2/km.

Noua gamă Koleos cuprinde două versiuni de echipare, Dynamique şi Privilege, tracţiune integrală 4×4 şi două motorizări turbodiesel common rail: 2,0 dCi 150 CP cuplat la o cutie de viteze automată (6 trepte) şi 2,0 dCi 175 CP, cuplat unei cutii de viteze manuală (6 trepte).

Preţurile de listă pornesc de la 27.550 euro (inclusiv TVA) până la 30.600 euro (inclusiv TVA). Primul preţ este valabil pentru versiunea 4×4 Dynamique 2,0 dCi 175 CP care este foarte bine echipată. Printre echipamentele standard regăsim: şase airbaguri, ESP (controlul traiectoriei) cu HSA (asistenţă la urcarea în pantă) şi HDC (control la coborârea în pantă), tempomat-limitator de viteza, frână de parcare electrică, aer condiţionat cu reglare automată bi-zonă, radio CD MP3 Bluetooth şi RCA jack, geamuri electrice faţă şi spate, volan îmbrăcat în piele, oglinzi retrovizoare reglabile şi rabatabile electric, proiectoare de ceaţă, închidere centralizată şi demaraj cu card,  jante de aluminiu 17”.
Noul Koleos va ajunge în showroom-urile din România în luna septembrie 2011, insă clienţii pot încă de astăzi să comande modelul la oricare din punctele de vânzare din reţeaua Renault.

Adaugati comentariu