Peste 50 de mașini Ferrari distruse de taifun în Japonia

Taifun Japonia Ferrari

Peste 50 de mașini Ferrari au fost distruse la o reprezentanță din Japonia. Taifunul Jebi a produs o alunecare de pământ care a îngropat reprezentanța din insula artificială Rokko, aflată în Kobe, capitala prefecturii Hyogo.

Taifunul Jebi, care a măturat coasta vestică a arhipelagului nipon, a fost cel mai puternic care a lovit Japonia în ultimii 25 de ani. Apa a năvălit în clădire, iar alunecări de pământ au afectat construcția, dar și mașinile aflate la interior.

Yahoo Japan informează că nu mai puțin de 51 de mașini noi și second hand dintre cele 53 găzduite de dealer-ul japonez, au fost grav avariate. Unele dintre acestea fuseseră deja achiziționate și urmau să fie livrate proprietarilor.

Angajații reprezentanței au încercat să limiteze pagubele, acoperind mașinile cu prelate și înconjurându-le cu saci de nisip. Dar au fost nevoiți să se recunoască învinși de forța naturii furioase.

Conducerea reprezentanței a decis transferul mașinilor deja avariate. Multe vor ajunge la fiare vechi. Valoarea daunelor este estimată la aproximativ […]

Adaugati comentariu