Prius al treilea

Pentru designul noii generații Prius, inginerii de la Toyota au combinat rafinamentul sistemelor existente cu noi tehnologii de ultimă generație. Spre deosebire de alte modele aflate pe piață, Prius a fost întotdeauna un autovehicul hybrid 100%. Este primul automobil de serie cu propulsie hibrida din lume, lansat în 1997 și vândute  în peste 1 milion de exemplare. La baza celei de-a treia generații Prius stă un nou motor pe benzină de 1.8 litri care asigură o economie remarcabilă de combustibil. Acest lucru este posibil grație coeficientului aerodinamic  de 0.25,  anvelopelor cu fricțiune redusă, dar mai ales prin folosirea motorului electric. Interesant este că în anotimpul cald, mașina poate să își răcească singură habitaclul chiar și când stă pe loc datorită unor panouri solare integrate în pavilion. Impresionează prin consumul de doar 5.7 l/100 km, în condițiile în care dezvoltă 134 CP. Motorul pe benzină oferă 98 CP la 5.200 rpm și 142 Nm/4.000 rpm, iar cel electric 80 CP și 207 Nm. Șoferul are la dispoziție un cuplu generos încă de la cele mai mici turații și poate accelera liniar până la limitele maxime ale celor 2 motoare când sunt acționate concomitent.

Gadgeturi marca Prius Prius poate fi condus în trei moduri: Eco, EVDrive și Power, dintre care ultimul promite performanțe deloc de neglijat. Prius este dedicat celor care doresc să polueze cât mai puțin, dar sunt și mari amatori de gadgeturi hightech: Intelligent Parking Assist (IPA), un monitor opțional tactil pe bord care afișează în cele mai mici amănunte informațiile legate de consumul de carburant și de navigație, senzori tactili pe volan care pot acționa direct opțiunile afișate pe ecranul central, tetiere active, ABS cu EBD și BA (asistență la frânare), TRAC (control electronic al tracțiunii) și VSC (control automat al stabilității mașinii). Pentru îmbunătățirea cu aproape 10% a economiei de carburant au fost aduse modificări majore sistemului Hybrid Synergy Drive, acesta fiind nou în proporție de 90%. S-au folosit materiale compozite care reduc greutatea, noi sisteme de răcire mai mici și mai ușoare, un nou sistem de frânare regenerativă precum și lămpi cu LED.

Adaugati comentariu