Revelație franceză

Dacă viitoarea mașină trebuie să fie ieftină și economică, mărcile franceze devin interesante. Am apelat la service-ul Rădăcini pentru un test de fiabilitate la un astfel de model.

Nu sunt foarte multe mașini ieftine care pot ține cu casa chiar și după mai mulți ani de exploatare. Pentru că achiziția unui astfel de model să nu devină foarte costisitoare și riscantă, am studiat în detaliu o mașină franțuzească foarte populară în rândul amatorilor de oferte economice. Citroen C3 a avut un preț bun încă de la prima achiziție,  iar această caracteristică este cu atât mai pronunțată când vorbim de un exemplar second-hand. În plus, vorbim în cazul nostru de o motorizare 1.4 HDi foarte economică și care beneficiază de experiența francezilor în a realiza un diesel foarte fiabil. Așa cum ne-au confirmat cei de la Service Rădăcini, acolo unde am putut „diseca“ exemplarul ajuns deja la 168.500 km, motorul și transmisia sunt punctele forte ale acestui model, care la o folosință normală nu vor face probleme timp îndelungat. Suspensia se descurcă admirabil pentru condițiile de la noi, anumite componente cum sunt articulațiile punții spate, fiind supradimensionate.2

Pivoții sunt ieftini și au o durată de viață ce ar face invidioasă orice surată franceză, reușind să țină deseori peste 150.000 km. Problemele suspensiei apar de regulă la nivelul flanșelor de amortizoare care au o durată de viață cuprinsă, de regulă, între 40-70.000 km, semnele de oboseală apărând în principal iarna și pe timp umed, când produc un zgomot deranjant. Cam la același interval cedează și bieletele de la bara stabilizatoare care încep să producă un zgomot apropiat de cel al defectării casetei de direcție, componentă care ceda undeva la 70-100.000 km la primele modele scoase pe piață. Frânele rezistă cu brio la utilizarea îndelungată și la condițiile urbane. Plăcuțele durează cam 50-60.000 km, în timp ce saboții se schimbă la la un interval de 150180.000 km, ceea ce înseamnă cheltuieli foarte reduse. Printre punctele slabe se numără arcurile, care, deși la majoritatea modelelor au o durată mare de viață, la Citroen C3 acestea au o particularitate nefavorabilă în sensul că se pot rupe după circa șase ani de exploatare. Tamponul antibasculare al motorului devine o piesă ce necesită înlocuirea la un interval de 3-4 revizii.După un timp apar probleme cu etanșeitatea unor componente. Materialele sunt rezistente chiar și în zonele cele mai expuse. Simplitatea elementelor din habitaclu este pe măsura rezistenţei lor în timp. Un client lipsit de pretenţii va aprecia stilul francez destul de practic.

Liviu Popescu, Director Service Rădăcini, locaţia Mărășești3
Opinia specialistului
„O mașină fiabilă, rezistentă, foarte economică, bună pentru doamne și care ţine la buzunar cu domnii, datorită vizitelor rare la service și la benzinărie, dar mai dese la cosmetică“ ales în cazul unui stil de condus agresiv, cu demaraje și frânări puternice. Întreținerea precară este o problemă serioasă la acest model, principalul risc fiind acela al deteriorării conductelor de alimentare cu motorină în momentul înlocuiri filtrului, operațiune aparent simplă, dar care cel mai bine este ca aceasta să se efectueaze într-un service specializat. Chiar dacă posedă unele particularități ce ar putea pune în dificultate un client nefamiliarizat cu unele probleme ce pot apărea la un vehicul second-hand, Citroen C3 se recomandă pe termen lung drept un vehicul extrem de economic și atent cu buzunarul proprietarului.

Adaugati comentariu