Test drive Mercedes CLA 2014

 

Veriga lipsă

 mercedes cla (13)

CLA este una dintre mașinile pe care le-aș cumpăra. Puține modele, în afara celor sport, reușesc să mă convingă atât de repede.

mercedes cla (5)

Am o oarecare slăbiciune pentru Mercedes-Benz, poate pentru că am avut vreo patru, cinci de-a lungul timpului, cele mai veche deținută de mine fiind produsă în 1962. Toate aveau în comun confortul și felul în care se conduceau. Cele mai noi aveau o stabilitate remarcabilă, dar reușeau să păstreze acel caracter inconfundabil al direcției care îți permitea să dirijezi mașina în direcția în care vrei să mergi. Pentru cei neobișnuiți cu această senzație ar putea experimenta ceva similar într-un vehicul cu un mic joc în caseta de direcție.

mercedes cla (6)

Pentru a nu intra în detalii tehnice și a ajunge mai repede la subiectul principal și anume CLA, trebuie să laud Audi. Modelele Audi au fost totdeauna un compromis bun între sportivitate și confort, cărora nu le-a lipsit luxul. Despre frumusețe nu putem vorbi decât în cazuri izolate, fascinația asupra anumitor modele fiind indusă în majoritatea cazurilor de performanțele tehnice. Laud Audi din cauza rivalității dintre BMW și Mercedes-Benz, indiferent că este sau nu recunoscută oficial. În ultimii ani BMW a făcut mașinile mai confortabile decât era cazul, iar Mercedes s-a îndreptat către sportivitate. Complet pe dos.

mercedes cla (8)

Clasele C și E deveniseră mai rigide decât ne-am fi așteptat. Ambele companii deviaseră mult de la valorile care le-au consacrat. Partea bună este că lucrurile revin pe făgașul lor normal. Anul trecut am condus un E și m-am simțit ca la volanul E-ului din ’90 pe care l-am avut… doar că farurile LED îți oferă noaptea o vizibilitate similară cu cea pe care o ai ziua, clapetele din spatele volanului te lasă să intervii oricând pentru mai mult control și sportivitate, alt interior, sisteme de siguranță… înțelegeți ideea. CLA este un model ce ocupă un loc bine definit. Nu încearcă să fie un SUV sport care are șapte locuri și este, pe deasupra, și decapotabil.

mercedes cla (12)

Vreau aceeași culoare!

De la negru la albastru sau vișină putredă, vopseaua specială face ca mașina să aibă nuanțe diferite în funcție de lumina și unghiul în care o privești. CLA poate întoarce chiar și acum capetele designerilor prin felul în care este modelată caroseria. Știu că nu mai este o mașină nouă și vă spun lucruri pe care le știți deja, dar cum m-aș putea sătura vreodată de ușile fără ramă la geam?

mercedes cla (14)

Are un gabarit modest ce îl face ideal pentru un oraș cum este București, în care locurile de parcare se vând la negru. A se citi fără bon fiscal – nu vreau să fiu acuzat de discriminare. Totuși, CLA este suficient de mare pentru ca patru pasageri să călătorească în deplin confort cu portbagajul plin cu lucrurile necesare pentru o vacanță de o săptămână. Când am spus deplin confort am exagerat puțin, mă refeream la spațiul interior. Pentru CLA este disponibil opțional un pachet sport pentru suspensie, care include și coborârea gărzii la sol cu 20 mm față/15 mm spate. În această configurație, există destule momente în care suspensia este prea rigidă pentru drumurile din România. Dar, nu pentru asta ai plătit: să te poți bucura de o stabilitate exemplară atunci când te trezești că lungești drumul până la destinație pe o porțiune cu mai multe serpentine?

mercedes cla (1)

Da și nu. Direcția este un deliciu. Reușește să îți transmită suficiente informații de la puntea față cât să te implice în condus și are momente când devine mai cooperantă, spre exemplu în timpul manevrelor de parcare. Scaunele nu doar că arată senzațional îmbrăcate în acea, mai pe românește, piele întoarsă, dar oferă și un bun suport lateral. Inevitabil, ajungem la ansamblul motor-cutie. Este un motor diesel silențios. Atunci când accelerezi încet aproape că nu se aude, iar când rulezi cu viteză constantă prin oraș pare că ar fi oprit. Cei 136 CP pe care îi dezvoltă motorul (între 3.600-4.400 rpm) sunt suficienți pentru depășiri și demaraje, iar cutia 7G-DCT cu ale sale șapte rapoarte și dublu ambreiaj își spune cuvântul în momentele în care vrei să extragi tot ce are de oferit acest motor. De asemenea, funcționează ireproșabil atunci când nu te grăbești nicăieri. Apar sincope atunci când cauți un ritm ceva mai alert.

mercedes cla (11)

Motorizarea 200 CDI este cea mai rațională alegere pentru CLA, cu atât mai mult cu cât este cuplat la o cutie automată. Consumă până în 7 l/100 km în oraș dacă nu o calci prea des pe coadă, e silențios, are suficientă putere pentru demaraje, iar autonomia la drumuri lungi poate cauza apariția pânzelor de paianjen în jurul bușonului rezervorului. Totuși, șasiul, suspensia, cutia ar putea atât de mult încât este păcat să nu profiți de ele și să alegi o motorizare mai puternică.

Date tehnice200 CDI
pret de baza36.660 euro cu TVA inclus
masa proprie/totala (kg)1.505/n.c.
L/l/h (mm)4.630/1.780/1.430
volum portbagaj (L)470
combustibilmotorina
cilindree (cmc)2.173
putere max. (kW(CP)/rpm)100(136)/3.600-4.400
cuplu max. (Nm/rpm)300/1.400-3.000
cutie de viteze/trepteautomata/7
viteza maxima (km/h)220
sprint 0-100 km/h (s)9,3
consum urban/extra/mixt (L)5,2/4,2/4,5
norma poluare/emisii CO2 g/kmEuro5/109

 

Adaugati comentariu