45 de piloti se vor intrece, pe cei 119,6 kilometri de probe speciale, in Raliul Sibiului, primul raliu mixt, cu speciale pe macadam si asfalt, din Romania. Traseul editiei din 2011 a fost verificat si de Jean Francois Lienere, responsabilul competitii clienti al echipei Citroën Racing, echipa campiona mondiala in Campionatul Mondial de Raliuri.
Dupa etapele pe asfalt din competitia interna, Raliul Sibiului deschide seria curselor pe macadam din Romania. Pe lista de start pentru editia din acest an, programata in perioada 7 – 9 iulie, sunt 45 de piloti, dintre care unul concureaza in Campionatul National de Rally Sprint.
In 2011, aproape 20% din suprafata probelor speciale este asfalt, restul fiind macadam. Principala noutate o reprezinta o speciala complet noua, pe asfalt, care se va desfasura vineri, in prima zi a raliului, pe noapte. „Speciala Paltinis, in urcare, va fi parcursa o singura data, vineri seara, inaintea celebrei speciale Santa. Raliul Sibiului este, pana acum, cel mai lung raliu din calendar si sunt sigur ca editia din acest an va fi una extrem de spectaculoasa si ca vom mai face un pas inainte spre obiectivul pe care ni l-am propus, acela de a inscrie Raliul Sibiului in Intercontinental Rally Challenge”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.
In 2011, Citroën Romania si Citroën Racing sunt partneri oficiali ai raliului, iar Jean Francois Lienere, responsabilul competitii clienti al echipei Citroën Racing, a fost la Sibiu pentru a verifica probele speciale. „Imi plac raliurile pe macadam. Am gasit la Sibiu o combinatie interesanta de probe speciale. Unele sunt mai rapide, altele sunt mai inguste si foarte tehnice.
Exista si doua tipuri de suprafata: una mai moale si una mai casanta, ceea ce este tipic pentru un raliu de macadam. Mi-au placut foarte mult probele speciale, mai ales ca exista si o super speciala in adevaratul sens al cuvantului. Sper ca pilotii din Citroën Racing Trophy sa obtina rezultate la fel de bune ca pana acum”, a spus Jean Francois Lienere care, impreuna cu echipa Citroën Racing, va fi prezent si la Raliul Sibiului.
Raliul Sibiului va incepe joi, 7 iulie, cu startul festiv din Piata Mare a orasului Sibiu. Vineri, 8 iulie, sunt programate 5 probe speciale, incepand cu ora 16:30, iar sambata 9 iulie, incepand cu ora 10:00, celelalte 6 probe . Festivitatea de premiere este programata la ora 21:30 la Sala Sporturilor Transilvania.
Raliul Sibiului 2011 este etapa a cincea in Campionatul National de Raliuri Dunlop si se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…