5 verificări pe care trebuie să le facem obligatoriu când plecăm în vacanță cu mașini rulate

De multe ori preferăm să mergem în vacanță cu propriile mașini, pentru că aceasta este modalitatea care ne oferă cea mai mare libertate iar acesta este cuvântul care definește cel mai bine vacanța. Dar pentru că în marea lor majoritate acestea sunt mașini rulate de câțiva ani de zile, trebuie neapărat să le pregătim temeinic de drum. Haideți să descoperim și cum.

1.Vizita anuală în service, programată înainte de vacanță

Dacă suntem împătimiți ai vacanțelor cu mașina personală, este de preferat să programăm vizita anuală în service înainte de perioada vacanței. Iar atunci când deținem masini second hand, cel mai bine este să facem această vizită într-un service autorizat aparținând unui dealer auto second hand care comercializează tipul nostru de mașină și unde specialiștii cunosc cel mai bine particularitățile mărcii respective.

2.Verificarea anvelopelor, unul dintre cele mai importante aspecte

Starea impecabilă a anvelopelor este foarte importantă în primul rând pentru siguranța noastră și a pasagerilor care se află cu noi în mașină. Chiar dacă deținem o mașină second hand, este de preferat să verificăm care este nivelul optim al presiunii în roți, recomandat de producătorii mărcilor respective. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că acestea nu sunt foarte uzate, să fie adaptate anotimpului și să nu uităm nici de roata de rezervă.

3.Sistemul de frânare, pe lista verificărilor obligatorii

Mai ales atunci când alegem o destinație de munte, sistemul de frânare este foarte important. În acest caz, trebuie să verificăm gradul de uzură al plăcuțelor și să le înlocuim dacă este cazul, dar și să completăm lichidul de frână dacă acest lucru este necesar. Putem face chiar și siguri și un mic test al sistemului de frânare, fiind atenți dacă se aud zgomote de frecare metalică atunci când frânăm, caz în care se impune o vizită obligatorie în service.

4.O verificare pe care o putem face chiar noi, nivelul lichidelor consumabile

Este vorba, în primul rând, de nivelul lichidului de motor, pe care trebuie să îl completăm până la nivelul maxim, înainte de a pleca în vacanță. De preferat, este să avem și un bidon cu ulei de rezervă de același tip ca în rezervorul mașinii rulate pe care o deținem. Nu trebuie să uităm nici de nivelul uleiului de răcire și nici de cel al lichidului de parbriz care trebuie să fie adecvat sezonului în care ne aflăm. Cu această ocazie, trebuie să verificăm și ștergătoarele de parbriz ale automobilului.

5.Controlul sistemului de aer condiționat și al filtrelor, importante pentru sănătate

Trebuie să nu uităm sub nicio formă de sistemul de aer condiționat mai ales dacă vacanța noastră se desfășoară în anotimpul cald, iar atunci când plecăm la drum cu o mașină rulată, putem chiar să reîncărcăm instalația cu freon. Și pentru că vom petrece mult timp la bordul mașinii, pentru sănătatea noastră și a pasagerilor, trebuie să ne asigurăm că filtrele de aer și polen sunt în cea mai bună stare.

Înainte să plecăm la drum, trebuie să mai verificăm și dacă sistemul de iluminare funcționează ireproșabil, dar și dacă trusa de prim ajutor este completă. Nu trebuie să uităm nici de triunghiul și de vesta reflectorizantă, cablul de tractare și o trusă de scule minimală pentru a avea parte de o vacanță fără nicio grijă la bordul mașinii noastre.

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile