Bărbații care vor să cucerească o femeie trebuie să uite de celebra ciocolată în formă de inimioară și de trandafiri. Doamnele și domnișoare își doresc ceva mai special, vor creativitate, dar și pragmatism în același timp. Deci, aviz bărbaților, fiți practici și inventivi! Sau inspirați-vă de aici.
Valentine’s Day este sărbătoarea îndrăgostiţilor, pe care românii au adoptat-o cu brațele deschise. Deși avem propria sărbătoare a iubirii, 14 februarie este un alt pretext să petreci o zi specială alături de persoana iubită.
Aici ideea este strict pentru acele cupluri care sunt împreună de ani buni, poate chiar au și copii. În acest caz, femeia va fi foarte încântată să vadă că iubitul a găsit pe cineva de încredere care să se ocupe de cei mici, în timp ce ei se pot bucura de câteva ore doar ale lor.
Acesta este un cadou perfect pentru acele persoane care au programul bine stabilit și transparent, deci iubitul nu riscă să rămână cu biletele de avion în mână, în timp ce ea îl anunță că fix în perioada aceea este posibil să aibă o ședință. Cel mai bine ar fi să știe din timp că s-au făcut planuri pentru acele zile: ar putea fi păcălită că vin niște prieteni în vizită.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…