A apărut numărul de martie al revistei AutoExpert

Cu toate că vremea nu a ținut cu noi în ultima perioadă, am reușit să testăm unele dintre cele mai interesante mașini ale începutului de an: noul Ford Focus cu motor de 1 litru, cea mai mica Skoda din istorie (Citigo) și cea mai nouă generație BMW Seria 3. Pe lângă testele individuale avem și trei comparative foarte interesante care au drept protagoniști noul Mercedes-Benz ML, Audi A1, MINI Coupe, Audi Q3 și Range Rover Evoque. Lectură plăcută!

După o scădere continuă de patru ani, timp în care a ajuns la mai puțin 30% comparativ cu recordul din 2007, piața auto românească își continuă degringolada. Am avut un ianuarie mai slab cu încă 23% față de 2011, care ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei responsabili din țara asta. Probabil că și cel mai nepriceput economist ar putea calcula avantajele pentru stat, provenite din fiecare mașină nouă vândută, plecând doar de la acel TVA de 24%. Tocmai de aceea este dificil de înțeles motivul pentru care statul se joacă fără încetare cu soarta acestei industrii, menținând un climat de ape tulburi și nefiind în stare să stabilească niște reguli clare ale jocului.

Sigur, banii sunt greu de găsit astăzi, în condițiile în care creditele sunt aproape imposibil de atins. Dar este de neconceput că nu mai avem nevoie de mașini în România, mai ales că taxa de poluare a blocat dramatic importul de vehicule uzate.

Anul a început cu acea nefericită idee de a taxa retroactiv toate mașinile înmatriculate înainte de 2007, într-o formulă cel puțin ciudată, dacă nu aberantă. Firesc, aplicarea a fost amânată cu un an și, sincer să fiu, cred că nu se va aplica nici din 2013. Apoi a urmat deja tradiționala așteptare a programului “Rabla”, care ar fi trebuit, în mod normal, să fie clar de la începutul anului. Din păcate, abia acum, la început de martie, s-a anunțat că e posibilă demararea până la sfârșitul lunii. În aceste condiții, tocmai au trecut trei luni din 2012 (s-ar putea să fie afectată și mare parte din aprilie, datorită dificultăților începutului), timp în care piața auto a fost în hibernare, cu toate efectele adiacente.

Fragment din Editorial AutoExpert 123 martie

Bogdan Stan

Leave a Comment

*

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

2 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

23 de ore

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile

Michelin Primacy 5 energy și Pilot Sport 5 energy

Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…

5 zile

Am testat în premieră noul Leapmotor B10 Hybrid EV

În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…

7 zile