Noutati auto

A fost ales „Vopsitorul Anului” în România!

La startul concursului organizat de Policolor s-au aliniat 234 de vopsitori. Dintre aceștia, doar 10 s-au calificat în finală, iar câștigătorul primei ediții a concursului ”Vopsitorul Anului” este Adrian Marius Dumitrescu!

Vopsitor auto: o meserie care moare în România. Într-o țară în care toată lumea are facultate, însă tot mai puțini știu să facă ceva concret, ceva care poartă și un nume: meserie!

Fix asta încearcă să repare Policolor, care, prin divizia Performance Coatings, a pus bazele unui concurs care motivează vopsitorii auto să dea tot ce au mai bun.

Piața de vopsele auto din România

Ca să vă faceți o idee, piața națională de vopsea auto are un volum de 7 mii de tone anual, dintre care 6 mii sunt destinați fabricilor Ford și Dacia și numai o mie ajunge la service-uri pentru reparații și retușuri, spune un studiu Interbiz. Valoarea totală a vopselelor este de 47,4 milioane euro (18% din totalul pieței de vopsea din România), dintre care 33,2 milioane valorează vopseaua destinată producătorilor auto și 14,2 milioane cea pentru unitățile service.

„Într-o industrie vastă, rolul calității ar trebui să devină esențial. Iar atâta timp cât companiile auto se întrec în a lansa noi modele pe piață, Policolor, alături de cele mai importante mărci din industria de reparații auto, este interesată de ceea ce se întâmplă cu aceste mașini, odată ce își fac primele vizite în service-uri”, explică Cristian Tache, director național de vânzări B2B Policolor Auto.

Finala concursului a fost organizată la sediul Top Lac din bd. Timișoara, unde cei 10 finaliști au susținut probe teoretice și o probă practică. Aceasta din urmă i-a pus serios la muncă pe cei șase arbitri, pentru că, deși nuanța a fost extrem de pretențioasă, iar instrumentele utilizate au fost noi, concurenții s-au familiarizat repede cu condițiile și au reușit să pregătească suprafețele și să vopsească excelent cele două repere de caroserie din concurs: o ușă și o aripă de Dacia Logan. După o lungă deliberare, care a inclus dezbateri și calcule și a durat mai bine de o oră, Adrian Marius Dumitrescu a câștigat trofeul ”Vopsitorul Anului”.

 

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile