Industrie auto

ACAROM: Piața auto a crescut cu 6,7% în 2022

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de autoturisme noi din România arată că piața auto s-a majorat până la 129.328 de unități în 2022.

Raportul Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) cu privire la înmatriculările de autoturisme noi în 2022, realizat pe baza datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), arată că piața auto a crescut și în ultima lună a anului cu 4,88%, astfel încât întregul an s-a încheiat pe un trend pozitiv.

Conform ACAROM, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în decembrie 2022 cu 4.88% față de decembrie 2021, atingând un volum de 12.437 unități.

În întregul an care tocmai s-a încheiat, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 129.328 unități, în creștere cu 6,7% față de 2021, respectiv 121.208 unități.

Mărcile cu cele mai multe mașini înmatriculate în întregul an 2022 au fost, în ordine, Dacia (39.910 unități), Toyota (10.200 unități), Hyundai (9.551 unități), Skoda (8.669 unități), Ford (8.645 unități), Renault (8.443 unități), Volkswagen (8.203 unități), Mercedes-Benz (3.572 unități) și Peugeot (3.532 unități).

Pentru comparație, în 2021, din totalul de 121.208 autoturisme înmatriculate, cele mai multe au aparținut mărcii Dacia (34.788 unități), urmată de Hyundai 9.532 unități), Toyota (8.255 unități), Ford (8.184 unități) și Renault (8.125 unități).

În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, volumul acestora a atins în decembrie 2022 valoarea de 22.413 unități, în scădere cu 17,7% față de decembrie 2021.

În întregul 2022 înmatriculările de autoturisme second-hand au ajuns la valoarea de 316.332 unități, în scădere cu 20 % față de 2021, respectiv 395.759 unități.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile

Michelin Primacy 5 energy și Pilot Sport 5 energy

Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…

5 zile

Am testat în premieră noul Leapmotor B10 Hybrid EV

În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…

7 zile

Super-test de consum și autonomie în România: 13 hibride plug-in

  Un super-test comaprativ cu hibride plug-in atât de complex n-a mai fost realizat de…

o săptămână

Test Kia EV2

Rețeta a fost simplă: s-a luat filosofia Kia din segmentele superioare și s-a adaptat pentru…

o săptămână