Industrie auto

ACEA: Peste 108.000 de autoturisme au fost înmatriculate în primele nouă luni din 2025 în România

Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de autoturisme noi în Europa arată că România ocupă, după primele nouă luni din 2025, locul 15 din 31 de state, cu 108.770 de unități.

Conform raportului lunar al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în perioada ianuarie – septembrie 2025 au fost înmatriculate în Europa, incluzând aici statele UE, cele ale Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA) și Marea Britanie, 9.928.527 de autoturisme noi, în creștere cu 1,5% față de anul anterior (9.777.143).

Din acest total, 3,45 de milioane, adică 34,7%, au fost vehicule hibride (HEV), 2,69 milioane mașini alimentate cu benzină, inclusiv mHEV (27,7%) și 1,79 milioane vehicule complet electrice (16,1%). Cote mult mai mici au ocupat mașinile dotate cu motoare diesel (9,3%) și hibridele cu încărcare la priză (9%).

În acest context, România a raportat pentru luna septembrie o creștere cu 38,9%, până la 12.463 de autoturisme, însă majorarea nu a putut decât estompa declinul anterior. Astfel în primele nouă luni din 2025 au fost înmatriculate în țara noastră 108.770 de unități, valoare corespunzătoare unei scăderi cu 5,8% față de perioada similară din 2024, dar și poziției a 15-a la nivelul UE.

Cele mai multe mașini înmatriculate de europeni (UE + EFTA + MB) în acest an au aparținut grupului Volkswagen (2.654.576 unități), acesta fiind urmat în preferințele clienților de Stellantis (1.464.419 unități), Renault (1.003.085 unități), Hyundai – Kia (797.888 unități) și BMW (717.653 unități). Acesta din urmă a reușit să depășească Toyota (701.797 unități) cu doar câteva mii de mașini.

La nivelul mărcilor, așa cum ați aflat deja de la LifeNews.ro, clasamentul perioadei ianuarie – septembrie 2025 este condus de Volkswagen (1.086.591 unități), brand urmat în preferințele europenilor de Toyota (643.543 unități), Skoda (620.098 unități), BMW (594.696 unități) și Renault (546.314 unități).

Marca românească Dacia, parte a grupului Renault, apare în clasament cu 449.634 unități, în creștere cu 5,3% față de anul anterior, iar Ford, cealaltă marcă asamblata la o uzină din România, cu 326.985 unități.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Totul despre prima baterie semi-solid state din istorie, lansată de MG

Am fost prezent în Frankfurt pentru a afla toate detaliile legate de viitoarea baterie MG.…

21 de ore

(A) Top 4 motoare Dacia: de la consum redus de combustibil la performanță, rezistență și fiabilitate pe termen lung

Mașinile sunt o prioritate, mai ales în ceea ce ține de nevoile zilnice de deplasare.…

23 de ore

(A) De ce merită să alegi un autoturism second hand: Avantaje și garanții

Să achiziționezi o mașină este o alegere importantă, indiferent de bugetul pe care dorești să…

23 de ore

Omoda 7 se lansează oficial pe piața din România

Marca Omoda își extinde oferta pe piața din România prin lansarea noului model Omoda 7…

o zi

iCAUR pregătește ofensiva europeană, inclusiv în România

Piața auto din România se pregătește să primească anul acesta un nou nume din China,…

2 zile

Premieră europeană: BMW România lucrează alături de Registrul Auto Român pentru a oferi un plus de siguranță clienților mașinilor second-hand

Registrul Auto Român și BMW România au anunțat implementarea unui proces digital pentru verificarea automobilelor…

4 zile