Industrie auto

Adient Trim, companie specializată în tapițerii auto, are nevoie de încă 120 de angajați la Ploiești

Producătorul de tapițerii auto Adient Trim vrea să angajeze 120 de persoane, cu sau fără experiență în domeniul utilizării mașinilor de cusut, pentru fabrica sa de la Ploiești.

Adient Trim Ploiești, fabrica specializată în producția de tapițerii auto, angajează 120 de operatori cu sau fără experiență pentru atelierul său de coasere – zona mașini de cusut. Locurile de muncă sunt disponibile pentru persoane atât necalificate, cât și cu experiență care au absolvit cel puțin opt clase.

Conform oficialilor Adient, încă din prima lună în fabrică, noii angajați vor beneficia de o perioadă plătită de instruire și adaptare la locul de muncă. Ulterior, la pachetul format din salariu și tichete de masă se adaugă un bonus de performanță, prime de vară și iarnă, de 8 Martie, Paște, loialitate și rezultate. Mai mult, orele suplimentare se plătesc cu 200%, iar angajații beneficiază și de spor pentru orele de noapte și de week-end. Beneficiile personalizate includ transport gratuit pe cele peste 20 de rute deservite de autobuzele companiei, acces la 500 de vouchere de vacanță (în valoare de 1.000 de lei) și cantină la sediul fabricii.

„Am intrat în 2023 cu forțe proaspete. Chiar dacă trăim încă într-un context global complicat, cererea clienților pentru produse premium a crescut și, drept urmare, ne concentrăm acum atât pe fidelizarea și recompensarea angajaților actuali care sunt responsabili de aceste rezultate pozitive, cât și pe procesele de recrutare. Astfel, negocierile colective au adus creșteri substanțiale ale salariilor și alte beneficii care sperăm să demonstreze, încă o dată, aprecierea conducerii Adient Ploiești față de contribuția angajaților la performanța acestei fabricii”, a declarat Adrian Diță, directorul fabricii Adient Trim Ploiești.

Potrivit acestuia, asigurarea stabilității și a veniturilor angajaților într-un context global nesigur este primordială pentru Adient Trim Ploiești, odată cu asigurarea competitivității pe termen lung. Drept urmare, compania a luat decizia ca în anul 2023 să ofere creșteri importante ale componentelor din pachetul salarial oferit echipei sale. Astfel, angajații beneficiază de o creștere a salariului în două tranșe, în lunile ianuarie și mai, înregistrând o majorare totală de 14%.

În plus, pe parcursul anului, angajații companiei se vor mai bucura de o altă creștere a tichetelor de masă până la valoarea de 30 de lei, a valorilor primelor de Paște, vară și iarnă și de menținerea și în 2023 a primelor de rezultate, de 8 martie și de loialitate.

Compania Adient este prezentă în România din anul 2000, are un număr total de peste 5.800 de angajați și deține șase unități de producție: Jimbolia (armături metalice și mecanisme), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia și armături metalice), Ploiești (tapițerii), Pitești (tapițerii).

Robert Stan

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

21 de ore

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

21 de ore

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile