Așa cum anticipam deja, încă din luna iulie, uzina Ford din Craiova a produs pe data de 1 septembrie 2017, ultimul exemplar Ford B-Max.
Lansat in iunie 2012, Ford B-MAX a avut o cariera comerciala de putin peste cinci ani. Pana in prezent au fost fabricate peste 280.000 unitati, mult sub asteptarile initiale, B-Max fiind depasit in mod constant la capitolul vanzari de rivalii directi Opel Meriva si Fiat 500L, de-a lungul intregii sale cariere. Cel mai bun loc a fost ocupat de B-Max in segment in 2013, atunci cand s-a clasat pe pozitia a treia, in timp ce numarul cel mai mare de unitati produse intr-un singur an s-a cifrat la 68.557 exemplare, in 2013. De atunci, cererea a scazut constant, in 2015 fiind fabricate 46.147 masini, iar in 2016, doar 40.474 unitati.
„Clasa mica a evoluat, iar monovolumele sunt inlocuite treptat de SUV-uri si crossovere. Aici se incadreaza si modelul EcoSport, a carui productie va demara in aceasta toamna la fabrica noastra din Craiova, in urma unei investitii de 200 milioane euro”, se arata intr-un anunt al Ford Romania.
Asadar, inlaturarea lui B-Max din gama Ford lasa loc la uzina din Craiova pentru productia unui nou model: Ford EcoSport. De altfel, in urmatoarele doua saptamani fabrica Ford din Craiova va intra in perioada de remont, urmand ca activitatea sa se reia incepand cu data de 20 septembrie, cand toata atentia se va orienta catre lansarea cu succes a productiei noului crossover. EcoSport a fost supus unui facelift, menit sa il aduca mai aproape de gusturile clientelei europene in ceea ce priveste confortul si finisarea.
Din pacate, nici pentru EcoSport previziunile nu sunt tocmai pozitive, poziția actualei generatii in segmentul SUV-urilor mici pe piața europeană fiind dezamagitoare: locul 11, doar 57.294 unități vândute. Liderul este Renault Captur, cu 215.493 exemplare livrate. În plus, acest segment este suprapopulat și va crește în continuare cu încă nu mai puțin de șapte modele în următoarele 12 luni: Hyundai Kona, Kia Stonic, Seat Arona, VW T-Cross, Skoda Polar, Opel Crossland X și Citroen C3 Aircross.
VEZI AICI analiza segmentului și vânzări SUV-uri mici în Europa în 2016
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…