Cheltuieli decontate de câte două ori pentru aceeaşi maşină, mentenanţă pe bază de whisky, parfumuri şi produse de machiaj, piese auto achiziţionate după “criteriul rapidităţii” sunt câteva dintre neregulile găsite la Sucursala de Transport “Bucureştii Noi”, care prestează servicii pentru autoturismele aparatului de lucru al Guvernului.
Corpul de control al prim-ministrului a efectuat, în perioada ianuarie-octombrie, un control la Sucursala de Transport “Bucureştii Noi” (STBN), în urma căruia propune sesizarea ANI şi a organelor competente, integrarea acesteia în cadrul SGG sau transformarea în societate comercială.
Controlul la STBN – unitate din cadrul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) – a avut ca obiectiv verificarea respectării dispoziţiilor legale privind organizarea şi funcţionarea sucursalei în perioada 2012 – 2016.
Citeşte contnuare pe www.floteauto.ro
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…