Industrie auto

AFM estimează finanțarea a 12.000 de vehicule prin Rabla Plus

Numărul autovehiculelor electrice şi hibrid ce urmează a primi finanţare în acest an prin Programul Rabla Plus este estimat la 12.000, faţă de cele 3.550 de unităţi înregistrate în 2020.

Ion Vasile, vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), a declarat că datele instituției arată că în acest an vor fi finanțate circa 12.000 de vehicule electrice și hibride prin programul Rabla Plus.

„Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, este principalul partener al electro-mobilităţii şi al industriei auto din România. Bugetele au crescut de la an la an. Dacă în 2019 au fost finanţate 1.700 de autovehicule electrice şi hibrid, în 2020 au fost finanţate 3.550, iar anul acesta estimăm undeva la 12.000 de autovehicule. Până acum sunt înscrise 9.750 de cereri pentru autovehicule electrice şi hibrid”, a precizat Ion Vasile.

Oficialul AFM a adăugat că un alt program important finanțat de stat are ca țintă dezvoltarea infrastructurii ce cuprinde staţii de încărcare a maşinilor prietenoase cu mediul.

„La fel, unul dintre obiectivele majore este dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare. Până în momentul de faţă, finanţările de la Administraţia Fondului pentru Mediu au mers către 200 de staţii de reîncărcare pentru autovehiculele electrice. Datorită lansării noului Ghid de finanţare în consultare avem o sesiune de finanţare pentru Unităţi Administrativ – Teritoriale unde avem disponibili 500 de milioane de lei, plus că avem o schemă de ajutor de stat aprobată pentru operatorii economici unde avem alocaţi 50 de milioane de euro. Este o sesiune căreia îi vom da drumul începutul anului viitor”, a mai spus vicepreşedintele AFM.

În Programul Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete: 45.000 de lei pentru maşinile full electrice şi 20.000 de lei pentru maşinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou.

Totodată, persoanele care renunţă la o maşină veche, poluantă, şi achiziţionează un autovehicul electric beneficiază atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

De asemenea, cuantumul finanţării pentru motociclete electrice este de 5.500 de lei, iar persoanele care doresc să achiziţioneze o motocicletă electrică şi predau o maşină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 de lei.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

18 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

19 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână