Alfa Fest 2020 va celebra 110 ani de existență a mărcii milaneze

Alfa Fest, cea mai celebră întâlnire a proprietarilor de modele Alfa Romeo ajunge în 2020 la ediția cu numărul 15.

Cei 15 ani de întâlniri Alfa Fest coincid în 2020 cu cei 110 de ani împliniți de la înființarea mărcii milaneze. Organizatorii Alfa Fest au pregătit pentru ediția din acest an patru zile de festival ce vor fi găzduite de orașele Târgu Jiu și Băile Herculane.

Edițiile anterioare s-au defășurat în Brașov, Oradea, Sibiu, Sighișoara sau Alba Iulia. Ediția cu numărul 15 a festivalului dedicat alfiștilor va avea loc în perioada 4-7 iulie, iar înscrierile vor debuta curând pe www.alfafest.ro. Traseul ce va fi parcurs de caravana Alfa Romeo va fi Băile Herculane – Cazanele Dunării – Târgu Jiu. Sunt așteptate pentru 100 de automobile Alfa Romeo și 200 de participanți.

Alfa Fest este organizat de Asociația Alfa Club ce are peste 7.000 membri. Totodată, Alfa Club este, de cele mai multe ori, primul moment de interacțiune pentru fanii mărcii Alfa Romeo, dar și spațiul de întâlnire a campionilor mărcii din motorsportul românesc.

Printre membrii Alfa Club cu performanțe în motorsport se numără Cătălin Ghigea (multiplu campion Viteză în Coastă/ Alfetta GTV), George Guli (campion Karting & ROTAC/ Alfa Romeo 156 V6), Alexandru Pascoci (campion ROTAC/ Alfa Romeo 156 GTA) și Serban Enache (campion Romanian Retro Racing/ Viteză în Coastă cu Alfa Romeo Giulia Sprint GT).

Dragoș Băltățeanu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile