Am condus viitoarea Mazda3 ce se va lansa în 2019!

Noua Mazda3 va apărea pe piață în 2019, dar eu am condus-o azi, pe câteva zeci de kilometri, în zona orașului Porto. Ce-i drept, nu în forma finală ci deghizată în actuala generație. Iar acum sunt în măsură să vă împărtășesc cele mai importante cinci caracteristici care definesc viitoarea compactă a japonezilor!

Desigur, sunt doar niște idei, iar dacă veți dori să aflați detaliile complete, citiți materialul complet, cu scheme, fotografii și impresii în numărul din martie al revistei Auto Expert. Până atunci, să vă vând niște ponturi:

  1. Sunt doar cinci astfel de prototipuri ale viitoarei Mazda3 în lume. Patru dintre ele sunt aici, la Porto, iar pe două le-am condus (unul cu transmisie automată, altul cu manuală) pentru a vă oferi primele impresii de la volan.
  2. Viitoarea Mazda3 va avea un motor revoluționar, pe benzină, aspirat, de 2 litri, 190 CP și 230 Nm. Se numește Skyactiv-X și l-am condus în paralel cu actualul Skyactiv-G de 2 litri și 165 CP. Diferențele REALE se simt cu adevărat: este mai fâșneț la turații scăzute (trage aproape ca un diesel) și rulează mai liniștit (zgomotul interior este clar mai scăzut). Iar dacă va fi, așa cum promit oficialii Mazda, cu peste 20% mai economic, atunci jos pălăria în fața realizării japonezilor!
  3. Noua tehnologie Skyactiv-X combină raportul de comprimare enorm pentru un benzinar (16:1) cu o bujie puternică, pentru a aprinde amestecul sărac. Cum a reușit Mazda să controleze aprinderea amestecului de benzină la asemenea raport de comprimare? Prin proceduri complicate, printre care injecția în două faze, concentrarea amestecului în jurul bujiei și propagarea flăcării în camera de ardere folosind o mișcare de vârtej. Cum de alte companii n-au reușit asta înainte? N-am idee.
  4. Viitorul motor Skyactiv-X este aspirat, așa cum am spus, dar folosește un compresor mecanic, nu în scopul clasic, consacrat, pentru supraalimentare, ci pentru a amplifica mișcarea moleculelor de benzină în camera de ardere, introducând aerul controlat la sarcini mari. De asemenea, are și un mic motor electric (este un fel de soft-hybrid, mild-hybrid e prea mult spus) și are funcție de regenerare a energiei la frânare.
  5. Viitoarea Mazda3 va avea o pereche de scaune revoluționare, cu suport îmbunătățit pentru zona pelviană și spătar profilat, pentru a amortiza accelerațiile orizontale și transversale. Sunt doar vorbe din prezentarea oficială, dar impresiile sunt…ei bine, întocmai la fel: poziția de conducere este extrem de comodă (clar superioară celei oferite de actualele scaune), de parcă au fost croite special după măsurile mele. Senzația pe șosea este de confort absolut.

Mai am 1.000 de idei și informații, pe care vi le voi dezvălui în numărul viitor al revistei. În plus, puteți citi și interviurile pe care le-am realizat cu oficialii Mazda despre platforma viitoarei Mazda3, viitoarele tendințe de design și despre direcția pe care o va aborda compania până în…2050!

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

2 zile

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

2 zile

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

7 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

7 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

o săptămână

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână