AutoExpert, cutreierând prin lume, a descoperit o destinație care merită adăugată pe lista călătoriilor din nordul Italiei.
În comparație cu alte orașe din Italia, Torino are un potențial turistic ceva mai limitat, dar pentru un pasionat de automobile devine o escală obligatorie. Regiunea Piemonte a reprezentat întotdeauna leagănul industriei auto din peninsulă, activitatea constructorului FIAT fiind motorul dezvoltării întregii regiuni.
După mai bine de un secol de la apariția automobilului în viața de zi cu zi a omului, privind în urmă observăm o istorie pe cât de încărcată, pe atât de fascinantă a acestuia. La aceeași concluzie au ajuns încă din anul 1932 și cei care au pus bazele Muzeului Automobilului din Torino (Museo Dell’Automobile di Torino). Este vorba de Cesare Goria Gatti (unul dintre fondatorii FIAT și președinte al Automobile Club Torino) și de Roberto Biscaretti di Ruffia. Cei doi au inițiat o colecție de automobile care au marcat industria, dezvoltarea ei ulterioară conducând către crearea unui muzeu veritabil, una dintre primele instituții de acest fel din lume.
După aproape opt decenii de existență, muzeul se bucură de o notorietate binemeritată și de o colecție impresionantă de exponate proprii, sau care aparțin unor colecții particulare exclusiviste. Redeschis în 2011 după patru ani de restructurări masive, muzeul propune, la un tarif de aproximativ 8 Euro, o călătorie cronologică prin viața automobilului, marcând momente cheie, de la nașterea sa ca o necesitate a dezvoltării societății, până la transformarea într-un adevărat cult, în zilele noastre.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…