Firmele de salubrizare din București au fost sancționate ieri cu amenzi în valoare de 30.000 de lei pentru că nu au luat în calcul avertizările meteo și nu au aplicat preventiv materiale antiderapante, în noaptea de duminică spre luni.
Firmele de salubrizare au fost sancţionate de către poliţiştii locali pentru că nu au respectat Programul de măsuri şi acţiuni pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului în Municipiul Bucureşti. Operatorii de salubrizare ar fi trebuit să ţină cont de avertizările meteo de ninsoare şi să aplice material antiderapant din cursul nopţii. În schimb, tratamentele au fost aplicate în această dimineaţă, (dimineața zilei de luni) motiv pentru care s-a format polei. […] situaţia a fost remediată, traficul rutier a fost reabilitat, dar solicit operatorilor să acţioneze în permanență pentru a asigura un trafic fluent, astfel încât bucureştenii să poată circulă în condiţii normale”, a spus primarul general, Gabriela Firea, potrivit News.ro.
RATB a acţionat rapid pentru deszăpezirea refugiilor acolo unde a fost cazul şi a aplicat soluţii antiîngheţ pe liniile de tramvai, la macazuri şi la terminale, potrivit reprezentanţilor PMB.
Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…
Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…
BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…
Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…
Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…
Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…