Andy Murray câștigă turneul BMW Open și un BMW i8

Atunci când te înscrii la turneul BMW Open din Munchen, cam ai idee ce te așteaptă la final, în cazul în care vei fi cel care ridică trofeul. Nu încerca să ridici și premiul, însă, oricât de multă fibră de carbon or fi folosit inginerii.

Cu foarte mici excepții, cel mai bun cadou este o sumă frumușică de bani, însă un BMW i8 este una dintre acele puține excepții. Îmi vine greu să cred că a existat măcar o clipă în care Andy Murray, tenismenul scoțian, s-a uitat la supercarul hibrid bavarez și s-a gândit că i-ar fi prins mai bine un cec cu contravaloarea. Poate doar dacă are deja unul acasă…

Pe lângă mașină, Andy a mai primit un premiu la fel de specific regiunii în care s-a desfășurat competiția – o pereche de pantaloni scurți din piele, lederhosen, pe care scoțianul nu s-a sfiit să-i probeze imediat, după cum o demonstrează și imaginea. Sunt convins că a regretat decizia imediat mai târziu, însă, când i-a fost prezentată spectaculoasa cheie de la și mai spectaculoasa mașină BMW, iar Andy nu a stat pe gânduri și s-a urcat la volan dând o tură scurtă chiar pe terenul central, sub privirile spectatorilor.

„Titlul ăsta înseamnă foarte mult pentru mine”, a spus Andy. „În definitiv, este primul obținut de mine pe zgură. Mi-a plăcut foarte mult săptămâna petrecută în Munchen. A fost un turneu magnific. Philipp (Kohlschreiber, finalistul turneului) a fost jucătorul mai bun în setul al treilea de astăzi, însă punctele cheie au mers în favoarea mea. Vremea nu m-a deranjat deloc. Scoțian fiind, sunt obișnuit cu ploaia”.

Într-adevăr, finala a fost amânată din cauza ploii. În cele din urmă, Andy Murray s-a impus cu scorul de 7:6 (4), 5:7 și 7:6 (4) după puțin peste trei ore de joc. Victoria lui Murray nu este doar primul său triumf pe zgură din carieră, ci și primul al unui britani din 1976 încoace.

Vlad Mitrache

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

17 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

18 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână