Noutati auto

APIA: Cota de piață a mașinilor electrice a urcat, în România, la 8,6%

Raportul APIA cu privire la înmatriculările de autoturisme în primele trei luni din 2023 arată o nouă creștere puternică a segmentului de mașini 100% electrice.

Conform datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), „martie 2023 vine cu o creștere de 12,7% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de luna similara a anului precedent. Dacă ne raportăm la anii anteriori, martie 2023 este în creștere cu 52,0% față de perioada similară din 2021, cu 81,4% faţă de martie 2020 şi cu 21,5% faţă de martie 2019”.

În acest context, după ce în martie au fost înmatriculate 12.120 de autoturisme noi, totalul primelor trei luni a urcat la 36.592 unități. Dintre acestea, 3.130 sunt complet electrice, 1.269 hibride cu încărcare la priză, 2.981 „full hibrid”, 24.539 alimentate cu benzină și 4.673 diesel.

Autoturismele complet electrice dețin astfel, după primul trimestru din 2023, o cotă de 8,6% din piață, mai mare decât cea de 7,3% din perioada similară a lui 2022.

„Ca și în 2022, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele «verzi» au performat, în 2023, achizițiile din această categorie au crescut considerabil (+34,8%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+48,8%) şi a celor plug-in hybrid (+32,0%)”, notează oficialii APIA.

În perioada ianuarie – martie 2023 este de remarcat evoluția la vârful clasamentului mașinilor complet electrice unde primele cinci sunt Dacia Spring, cu 1.559 unități și o creștere de 63,8% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Renault Megane E-Tech Electric cu 217 unități, încă inexistent pe piață în perioada similară din 2022, Volkswagen e-Up! (184 unități, creștere de 132,9%), Tesla Model Y (142 unități, în creștere cu 688,9%) și Tesla Model 3 (108 unități, în scădere cu 29,9%).

În ceea ce privește autoturismele plug-in hybrid (PHEV), Top 5 este condus de Ford Kuga, cu 199 unități și o creștere de 99,0% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, SUV urmat de Mazda CX-60 cu 91 unități, fără înmatriculări în perioada similară din 2022, Mercedes-Benz GLE cu 83 unități și o creștere de 6,4%, Renault Captur cu 67 unități, creștere de 28,8% și Volkswagen Tiguan cu 67 unități, în creștere cu 86,1%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota Corolla cu 508 unități, în creștere cu 17,9% față de 2022, urmată de Toyota RAV4 cu 400 unități și 32,0% creștere, apoi Toyota Yaris cu 338 unități, în creștere cu 60,2%.

Ca notă de culoare, nu doar segmentul mașinilor „verzi” s-a majorat puternic la începutul lui 2023, ci și cel al vehiculelor cu tracțiune integrală. Conform APIA, „după primele trei luni acestea dețin o cotă de piață de 23%, corespunzătoare unui volum total de 8.409 unități, în creștere cu 41,1% față de anul 2022 (5.959 unități)”.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

o zi

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

o zi

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

4 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

4 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile