ASF: Noi tarife RCA de referință, din 18 mai

Noile tarife RCA de referință, calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), vor intra în vigoare pe 18 mai, a anunțat președintele instituției, Mișu Negrițoiu.

Șeful ASF a respins, de asemenea, ideea prelungirii plafonării tarifelor RCA, avansată de reprezentanții transportatorilor și chiar de parlamentari, considerând că o asemenea măsură nu este necesară. Negrițoiu consideră că nu există condiţii de majorare a preţului RCA după intrarea în vigoare a tarifelor de referinţă.

„Aşa cum este piaţa acum nu este nevoie de creşterea preturilor şi nu  anticipăm creşterea primei medii a RCA. Primele efective, la finalul  trimestrului I, sunt cu mult sub tarifele maximale, atât per total, cât şi la societăţi”, a declarat președintele ASF.

Potrivit statisticilor ASF, în primele trei luni ale anului, media tarifelor RCA a scazut cu 3%, la 727 lei. Pentru persoane fizice tariful mediu a fost de 533 lei, iar pentru persoanele juridice, de 1340 lei.

Și premierul Sorin Grindeanu s-a implicat în dezbaterea privind plafonarea tarifelor RCA. AFLĂ CARE ESTE POZIȚIA SA OFICIALĂ PE SITE-UL FLOTEAUTO.RO.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

16 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

16 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

23 de ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână