Aston Martin mână-n mână cu Maybach

Oficialii Aston Martin și cei ai constructorului Maybach poartă discuții pentru construirea unui concept car împreună, care ar putea fi prezentat publicului la Salonul de la Frankfurt, din septembrie. Această mișcare ar putea însemna totodată și începutul unui parteneriat de viitor între Aston Martin și Mercedes-Benz.

Zvonurile despre potențialul concept car sunt puține, dar se presupune că ar fi vorba de un automobil de lux, cu un nivel foarte ridicat al calității și al finisajelor de la interior, în ton cu standardele automobilelor britanice de lux. Surse neoficiale dau de înțeles că Aston Martin a propus să existe măcar un concept comun, deși nu ar fi exclus să fie vorba de două exemplare de fapt. Niciuna din surse nu a dorit să comenteze informațiile apărute, însă.

Deși momentan nu sunt decât speculații, este de notorietatea interesul celor de la Mercedes-Benz pentru a găsi parteneri cu ajutorul cărora să dezvolte noi modele de lux Maybach. Într-un interviu acordat în Germania, șeful Daimler, Dieter Zetsche a dat ca termen limită sfârșitul lunii iunie pentru luarea unei decizii în acest sens, dată impusă de faptul că Maybach trebuie să grăbească dezvoltarea urmașilor pentru modelele 57 și 62.

Cert este că studiourile de design Mercedes-Benz lucrează de ceva timp la schițele noilor modele Maybach, fapt care pune sub semnul întrebării rolul pe care l-ar mai putea avea Aston Martin în conceperea lor. Cel mai probabil, Aston își va pune amprenta pe interioarele noilor Maybach, în special în alegerea celor mai bune materiale, care să lase o impresie cât mai bună despre nivelul de lux și de finisare.

Priceperea celor de la Aston Martin în a concepe interioare cu adevărat ieșite din comun s-a constatat odată cu lansarea exclusivistului One-77, unde cusăturile tapițeriei realizate manual, sau pielea de cea mai bună calitate, au fost foarte apreciate de toți iubitorii automobilelor ultra-luxoase. Asocierea cu Aston Martin are ca scop pentru Maybach apropierea cât mai mult de etalonul în ceea ce privește luxul auto – Rolls Royce.

Alte avantaje pe care Aston Martin le poate împărtăși cu cei de la Maybach sunt cele legate de experiența fabricării automobilelor în serie limitată și de căile de promovare și marketing specifice acestei nișe de piață. Pentru Aston Martin, avantajele colaborării cu cei de la Maybach s-ar putea concretiza prin accesul la noile tehnologii dezvoltate de Mercedes-Benz, la noile generații de șasiuri și de caroserii din aliaje ușoare, cât și posibilitatea de a utiliza noi motoare Mercedes-Benz pentru viitoarele generații Vantage sau DB9.

Sursa:
www.autocar.co.uk
http://www.autocar.co.uk/News/NewsArticle/AllCars/257652/

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

o zi

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

o zi

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

6 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

7 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

7 zile

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână