Industrie auto

ATP Trucks Truston, camionul „made in Romania”, a fost produs în peste 200 de unități la Baia Mare

Compania ATP Trucks, parte a ATP Group, a produs în cei trei ani de la lansarea produsului, peste 200 de camioane Truston „made in Romania”.

Cu o activitate de 27 de ani în domeniul auto, ATP Group și-a dezvoltat începând cu 2019 segmentul producție auto și astfel a intrat pe un nou sector de piață, cel al autovehiculelor de transport rutier şi persoane. În luna august 2019, ATP Trucks lansa pe piață primul camion Truston 8×4, 430 CP, asamblat 100% la Baia Mare.

„Prin ATP Trucks Automobile, ATP Group a ajuns la un nivel superior. În acești 3 ani, noul nostru proiect s-a dovedit a fi de succes, mai mult decât că am transformat un vis în realitate. Camionul Truston, echipat în variante de basculantă și betonieră, se impune pe piața românească prin calitățile sale: rezistența superioară a componentelor, claritatea și simplitatea instrumentelor de bord, costurile de mentenață reduse și prețul competitiv”, a precizat Mircea Cîrț, fondatorul ATP Group.

Conform acestuia, „pentru produsul finit propriu ne-am bazat pe experienţa integrată raportată la piaţa de automotive, reţeaua de service-uri autorizate şi cea de distribuţie auto dar și pe cei mai buni furnizori: motoarele Truston sunt Power by Weichai (Weichai este Numarul 1 mondial la vânzarea de motoare comerciale diesel de peste 6.000 cmc). Iar rezultatele de până acum ne indică faptul că am făcut o alegerea corectă“.

Avansând în procesul de producție, dar și în cel de vânzare, producătorul aduce în iunie 2021 primul facelift camionului care primește, în echipare standard, o cabină cu echipamente de top. Tot atunci ATP Trucks anunța un al doilea model Truston în portfoliul său, autotractorul 4×2 480 CP propulsat cu o putere superioară de motorul Weichai WP13.480E63 Euro6 Diesel. Un alt aspect de noutate în evoluția camionului Truston este acela că producătorul optează în prezent pentru suprastructuri marcă proprie – Stamer.

„N-am putut prevedea nici pandemia și nici războiul de la granițe – aspecte majore ce au intervenit în economia mondială în acești trei ani de când noi am dezvoltat afacerea la Baia Mare. Dificultățile pe lanțul de aprovizionare le resimțim și noi ca orice alt producător auto pentru că ne mișcăm cu toții în aceeași piață. Însă ține de noi să găsim soluții! (…) Pe termen scurt, reiterez obiectivul nostru: mizăm pe dezvoltarea unității de producție autovehicule de transport rutier ATP Trucks & Buses (vehicule comerciale și autovehicule pentru pasageri) și implicit pe consolidarea poziției acesteia în piață ca producător autohton de marcă“, a adăugat șeful ATP Group.

ATP Trucks Automobile înregistrează astăzi o cifră de afaceri de 15,2 mil euro și are produse peste 200 unități.

ATP Group are în portofoliu ATP Trucks – unitate de producție camioane, ATP Bus – divizie de producție autobuze, ATP Motors – dealer de autoturisme, Hefton – utilaje și echipamente pentru construcții, ATP Exodus – care trece de la distribuția de piese la producția de suprastructuri.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

o zi

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

o zi

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

6 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

6 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

7 zile

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână