Industrie auto

Autoturismele Skoda, interzise la vânzare în Belarus

Autoritățile din Belarus au interzis importul și comercializarea autoturismelor Skoda și a produselor Liqui Moly și Beiersdorf. Motivul: companiile au refuzat să sponsorizeze Campionatul Mondial de Hochei din Belarus!

Răzbunarea e arma prostului, dar președintele Alexander Lukashenko nu pare a cunoaște vorba de duh. Din cauză că trei companii au refuzat să sponsorizeze Campionatul Mondial de Hochei din Minsk, oficialitățile au decis să interzică importul și vânzarea produselor acestora pe piața internă. După acest act de bravură, Federația Internațională de Hochei a schimbat gazda competiției, renunțând la Belarus în favoarea Letoniei.

➡ Aceasta este noua Skoda Fabia! 💡

Mărcile în cauză sunt Skoda, Liqui Moly și toate brandurile Beiersdorf (printre care Nivea, Eucerin, Florena, etc.). Toate au fost incluse pe lista neagră prezentată în Decretul nr. 128 din 30 martie 2021, document numit ”Aplicare de măsuri speciale”. Documentul a devenit valabil începând de ieri, 5 mai, și are valabilitate șase luni.

Astfel, toți cei care importă sau comercializează exemplare ale mărcilor de mai sus, vor fi deferiți justiției și judecați pentru încălcarea legii. Atât autoturismele noi, cât și cele second hand sunt afectate de lege.

Efecte negative pentru Belarus

Pentru Belarus, această răzbunare are numai repercusiuni negative. Companiile mai sus menționate comercializau cantități mari de produse și plăteau taxe însemnate la bugetul statului. Skoda, de exemplu, a vândut în 2020, an afectat de pandemie, 3682 de unități în Belarus. Apoi, competiția de hochei pentru care statul deja a făcut investiții, a fost mutată în Letonia. Astfel, Belarus nu va mai încasa niciun beneficiu de pe urma sa.

Regimul totalitar impus de Lukashenko a fost deja sancționat în trei rânduri de oficialii UE, pentru violarea drepturilor omului și fraudarea alegerilor prezidențiale. Reporterii din Belarus semnalează că, începând cu luna aprilie, când decizia de interzicere era cunoscută, dar nu intrase în legalitate, cetățenii din Belarus au cumpărat cantități mari de produse Nivea, în mare parte pentru a protesta împotriva deciziei conducerii fostei republici sovietice.

via belarusfeed

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile