Noutati auto

AutoWallis va importa marca Nio în România

Producătorul chinez de mașini electrice Nio a confirmat intrarea pe piața din România până la finalul anului 2026. Marca va fi importată de maghiarii de la AutoWallis.

Viteza cu care mărcile auto din China își extind prezența în România este uimitoare. În doar câteva luni, pe piață au apărut, rând pe rând, mărci mai mult sau mai puțin cunoscute precum MG (fost brand britanic deținut acum de chinezii de la SAIC), Leapmotor, Geely, Lynk & Co, Farizon sau BYD. Acum, și marca Nio și-a anunțat intrarea pe piață „până în 2026”.

Conform companiei chineze, compania „globală de vehicule electrice inteligente își extinde prezența europeană prin intrarea pe alte șapte piețe în 2025 și 2026, oferind utilizatorilor locali o experiență de mobilitate inovatoare, durabilă și premium. Urmărind o strategie multicanal bine gândită, Nio își va spori aria de acoperire în Europa, continuând în același timp să se bazeze pe rețeaua sa de afaceri și servicii direct către consumatori, deja consacrată în regiunile-cheie”.

Totodată, oficialii Nio au dezvăluit și partenerii prin care vor activa pe noile piețe. Pentru Belgia și Luxemburg, NIO colaborează cu Hedin Mobility Group, unul dintre cei mai mari furnizori de mobilitate din Europa. AutoWallis, va fi partenerul pentru Austria și Ungaria (începând cu 2025), precum și pentru Cehia, Polonia și România (până în 2026).

Compania maghiară AutoWallis nu este la prima experiență pe piața din România. După ce a preluat importul KGM (fostul brand SsangYong), firma a prezentat pe piața locală marca de utilitare Farizon și, începând din această lună, a devenit reprezentatul oficial al mărcii japoneze Nissan alături de grupul portughez Salvador Caetano.

Chinezii de la Nio notează că „noile colaborări marchează următorul pas strategic în expansiunea europeană a mărcii. În următoarele săptămâni, Nio va continua să crească numărul de locații de vânzare cu amănuntul prin oferirea vehiculelor sale pe piețe europene suplimentare”.

„Europa este un pilon central al strategiei noastre globale și o regiune în care vedem un potențial enorm pentru mobilitatea inteligentă, centrată pe utilizator. Cu aceste șapte noi țări, intrăm pe piețe importante din punct de vedere strategic, care sunt pregătite pentru inovații durabile”, a declarat Thijs Meijling, șeful Nio Europe.

El a menționat și că „expansiunea noastră urmează un principiu clar: ne concentrăm pe piețele în care peisajul nostru integrat de servicii și produse își poate desfășura întregul potențial și poate oferi valoare tangibilă utilizatorilor. Cu un model de afaceri scalabil condus de inovația digitală și un portofoliu multibrand care se adresează atât segmentului premium, cât și celui urban, stabilim noi standarde pentru ceea ce poate fi mobilitatea inteligentă în Europa – inteligentă, flexibilă și construită în jurul nevoilor utilizatorilor”.

În acest context, pe lângă marca principală Nio, noile pieței, inclusiv cea din România, vor primi și vehicule ale brandului Firefly. Primele modele Nio care vor ajunge în România sunt EL6 (SUV electric), EL8 (SUV de lux cu șase locuri), ET5 (sedan electric), ET5 Touring (tourer electric) și Firefly (mic vehicul electric urban).

Robert Stan

Leave a Comment

*

Chery Tiggo 7 HEV, de la 26.990 euro

Modelul de segment C, disponibil până acum cu o singură formă electrificată, plug-in hybrid, a…

2 zile

Ulei pentru motoare diesel și pe benzină: care sunt diferențele tehnice?

Alegerea uleiului potrivit influențează direct funcționarea motorului, consumul și intervalele de service. Diferențele dintre uleiurile…

2 zile

Scumpirea carburanților și infrastructura de încărcare încă limitată readuc în discuție soluțiile de tip REEV

Creșterea prețurilor la carburanți și dezvoltarea încă inegală a infrastructurii pentru vehicule electrice continuă să…

3 zile

Kia Sportage Black Edition – ediția specială va fi disponibilă și în România

Kia a anunțat că viitoarea ediție Sportage Black Edition va fi oferită la vânzare în…

3 zile

E oficial: Nissan pregătește un nou GT-R

Constructorul japonez Nissan a confirmat oficial că lucrează la o nouă generație a modelului GT-R,…

3 zile

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

5 zile