TOYOTA GAZOO Racing. World Endurance Championship. 1000 Miles of Sebring 13th to 15th March 2019 Sebring International Raceway
Echipa Toyota Gazoo Racing se află în plină pregătire pentru cursa de 1000 de mile de la Sebring,
cea de a şasea rundă a Campionatului Mondial de Anduranţă FIA
Circuitul Sebring International Raceway a devenit foarte familiar celor de la Toyota, ei efectuând teste în februarie, timp de trei zile plus unele colective în week-end-ul trecut. Astăzi, a avut loc debutul oficial al cursei cu două sesiuni de antrenamente libere de 90 minute fiecare.
In mijlocul spectatorilor sosiţi în număr mare, hibridul Toyota TS050 cu nr 7 pilotat de Mike Conway, Kamui Kobayashi şi José María López a stabilit cel mai rapid tur de antrenament, cu timpul de 1 min 41.730sec, în timp ce maşina cu nr. 8 a lui Sébastien Buemi, Kazuki Nakajima şi Fernando Alonso s-a clasat a doua, mai lentă cu 0.532sec.
Cu toate că pe întreaga durată a week-end-ului trecut vremea a fost însorită, pista a avut de suferit ca urmare a desfaşurării unor curse monomarcă, asfaltul fiind acoperit cu bucăţi de cauciuc. De asemenea, vântul lateral foarte puternic a forţat piloţii Toyota să schimbe setup-ul bolizilor iar timpii au fost uşor mai slabi decât cei obţinuţi sâmbăta trecută.
A doua sesiune de antrenamente libere a început la apusul soarelui, bolizii fiind nevoiţi să circule la lumina farurilor, simulând, astfel, condiţiile pe care le vor întâlni în calificări şi în cursa propriu-zisă. In total, au fost parcurse 181 de tururi, însumând 1089 km.
Timpul pe tur obţinut de Jose a fost mai rapid decât cel realizat în calificările anului trecut şi, dacă joi seara, acesta reuşeşte aceeaşi performanţă, timpul său va fi trecut în cartea oficială de recorduri a circuitului.
„Totul a decurs fantastic astăzi. Cu fiecare tur, mă împac şi mai bine cu circuitul. Totuşi, faţă de zilele trecute, circuitul a fost foarte murdar, fiindu-mi imposibil să fac un tur curat de circuit”, mărturisea Lopez.
Fernando Alonso, pilotul bolidului cu nr. 8, s-a declarat mulţumit de parcurs: „Au fost mai multe maşini pe circuit şi pe deasupra condiţiile meteo au fost diferite. Insă, am profitat de acest lucru pentru a lucra la setup-ul maşinii. Mâine este ziua cea mare, când vom vedea cu adevărat acţiune”.
| Rezultatele primei sesiuni de antrenamente libere: | |||
| 1st | #8 TOYOTA GAZOO Racing | 1min 41.957sec | 41 tururi |
| 2nd | #7 TOYOTA GAZOO Racing | +0.549secs | 47 tururi |
| 3rd | #1 Rebellion (Jani/Beche/Senna) | +1.595sec | 21 tururi |
| 4th | #3 Rebellion (Berthon/Laurent/Menezes) | +1.707sec | 34 tururi |
| 5th | #11 SMP (Aleshin/Petrov/Hartley) | +1.886sec | 33 tururi |
| 6th | #17 SMP (Sarrazin/Orudhzev/Isaakyan) | +2.343sec | 33 tururi |
| Rezultatele sesiunii secunde de antrenamente libere: | |||
| 1st | #7 TOYOTA GAZOO Racing | 1min 41.730sec | 45 tururi |
| 2nd | #8 TOYOTA GAZOO Racing | +0.532sec | 48 tururi |
| 3rd | #17 SMP (Sarrazin/Orudhzev/Isaakyan) | +1.279sec | 34 tururi |
| 4th | #11 SMP (Aleshin/Petrov/Hartley) | +1.289sec | 31 tururi |
| 5th | #3 Rebellion (Berthon/Laurent/Menezes) | +1.632sec | 36 tururi |
| 6th | #1 Rebellion (Jani/Beche/Senna) | +2.334sec | 40 tururi |
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…