Eco

Bateria pe bază de apă – performanțe de Li-Ion la ”o fracțiune” din preț

Startupul Alsym Energy a prezentat bateria pe bază de apă. Aceasta promite să egaleze performanțele celei Li-Ion, fără a prezenta vreun dezavantaj tipic acesteia.

Fără minerale scumpe și greu de procurat. Fără pericol de incendiu. La un preț extrem de mic. Asta ne promit batriile pe bază de apă dezvoltate de compania americană Alsym Energy.

Și nu e încă un foc de paie. Micuța companie din Boston a obținut de la investitori fonduri de 32 mil. dolari pentru a continua dezvoltarea bateriilor. Printre investitori se află și un producător auto din India, care urmărește comercializarea de mașini electrice ieftine.

“Motivația noastră a fost de a o face accesibilă, astfel încât să poată fi implementată pe scară largă. Nu vrem să rămâna o tehnologie de nișă”, a declarat Mukesh Chatter, CEO și cofondator al startup-ului, pentru Fast Company.

Bateria pe bază de apă utilizează alte componente ușor de procurat și la prețuri accesibile. Printre ele, manganul și oxidul de metal. Nu conține cobalt, o componentă critică și costisitoare a bateriilor cu litiu. Acesta contribuie la problemele de sănătate și de mediu din cauza lanțului de aprovizionare. De asemenea, nu utilizează litiu, care este o amenințare pentru mediu, fiind extras prin minerit. Iar aspectul ăsta e important, litiul înregistrând recent o creștere a prețului și se anticipează că va determina creșterea prețului bateriilor.

Avantajele bateriei pe bază de apă

Potrivit echipei din spatele Alsym Energy, noul design are “performanțe asemănătoare cu cele ale litiului”. Dar, spre deosebire de acesta din urmă, noile baterii nu sunt inflamabile. Acest lucru economisește bani, deoarece nu necesită protecție specială pentru a evita incendiile. Totodată, oferă bateriilor aplicații suplimentare, cum ar fi utilizarea pe nave, unde industria este deosebit de preocupată de riscul de incendiu.

Dacă totul decurge conform planului, Alsym Energy va începe testarea beta cu primii săi clienți la începutul anului 2023. Producția de mare volum ar urma să înceapă încă din 2025. Designul inovator al bateriei va face cu siguranță valuri la nivel global; cu toate acestea, prioritatea companiei este de a o face mai întâi accesibilă în regiunile cu venituri mici. Iar utilizarea lor ar putea depăși ramura transporturilor, putând fi folosite li pentru a stoca energia solară. Acest lucru este crucial mai ales pentru gospodăriile care nu au în prezent acces la rețeaua energetică.

via alsym

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Totul despre prima baterie semi-solid state din istorie, lansată de MG

Am fost prezent în Frankfurt pentru a afla toate detaliile legate de viitoarea baterie MG.…

21 de ore

(A) Top 4 motoare Dacia: de la consum redus de combustibil la performanță, rezistență și fiabilitate pe termen lung

Mașinile sunt o prioritate, mai ales în ceea ce ține de nevoile zilnice de deplasare.…

23 de ore

(A) De ce merită să alegi un autoturism second hand: Avantaje și garanții

Să achiziționezi o mașină este o alegere importantă, indiferent de bugetul pe care dorești să…

23 de ore

Omoda 7 se lansează oficial pe piața din România

Marca Omoda își extinde oferta pe piața din România prin lansarea noului model Omoda 7…

o zi

iCAUR pregătește ofensiva europeană, inclusiv în România

Piața auto din România se pregătește să primească anul acesta un nou nume din China,…

2 zile

Premieră europeană: BMW România lucrează alături de Registrul Auto Român pentru a oferi un plus de siguranță clienților mașinilor second-hand

Registrul Auto Român și BMW România au anunțat implementarea unui proces digital pentru verificarea automobilelor…

4 zile