Bilanțul DAB Autoserv arată impresionant în 2017

La mai bine de 17 ani de la înființare, DAB Auto Serv reușește să devină unul dintre cei mai prolifici dealeri din România. Recent, compania a făcut public bilanțul pe primele 10 luni ale anului. Iar rezultatele depășesc cu mult peste previziunile de la începutul anului!

Privind graficele vânzărilor pe ultimii șapte ani, realizăm creșterea continuă a acestora, anul curent dovedindu-se mult mai fructuos decât prevăzuseră specialiștii companiei. Astfel, cu două luni înainte de terminarea anului, target-ul pentru întreg anul 2017, de a vinde 1.000 de autoturisme noi, a fost deja depășit, iar cel de autoturisme second hand aproape atins.

Cea mai de succes marcă din portofoliu a fost Hyundai care, cu 583 de unități, a propulsat pentru prima dată rețeaua DAB Auto Serv în vârful clasamentului dealerilor Hyundai în România. În perioada ianuarie-octombrie 2017 au fost vândute cu 20% mai multe unități decât în tot anul 2016. Acest succes i-a făcut pe reprezentanții companiei să crească ținta vânzărilor de la 600 unități, cât era la începutul anului, la 680.

De o și mai spectaculoasă creștere a avut parte Suzuki. Au fost comercializate 357 de unități în 10 luni, depășindu-se deja ținta prevăzută pentru întreg anul, de 250 de unități. Astfel, estimările dun acum spre un număr record de 450 de unități vândute în 2017 în întreaga rețea. Concluzia: DAB Auto Serv a devenit și cel mai de succes dealer Suzuki din țară.

În sfârșit, privind vânzările de autoturisme ale Grupului FCA, remarcăm că în primele 10 luni ale anului curent a fost depășit deja numărul total de unități comercializate în întregul an 2016. Noua locație de pe Splaiul Unirii este realizată în proporție de 45%, finalizarea sa fiind estimată pentru luna aprilie 2018.

Ajungem și la divizia de autoturisme rulate care, deși și-a atins scopul prevăzut la începutul anului, suferă din două motive. Primul: nefiscalizarea a peste 90% dintre tranzacțiile cu mașini de ocazie aduse din import, fapt care defavorizează masiv vânzările de autoturisme SH provenite din România. Al doilea: posesorii de autoturisme de ocazie nu înțeleg că vânzarea unui autoturism printr-o rețea implică costuri suplimentare (de service, garanție, etc.), așteptându-se să obțină un preț egal cu cel al pieței. Chiar și așa, cifra de afaceri pentru autovehicule rulate s-a ridicat în 2017 la valoarea de 1.900.000 euro, iar stocul fizic mediu permanent a fost de 60 de unități.

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Colectionarii de machete merg la Timisoara pe 20 decembrie

Se spune ca baietii nu se maturizeaza niciodata: jucariile lor doar devin mai scumpe. Posibilitatile…

4 ore

Comisia Europeană a decis ca mașinile noi cu motoare cu ardere internă să poată fi comercializate și după 2035

Comisia Europeană a prezentat astăzi noul său „pachet privind autovehiculele” care va „sprijini eforturile sectorului…

o zi

Genesis anticipează sfârșitul trendului SUV

Luc Donckerwolke, Chief Creative Officer la Genesis și Vicepreședinte Executiv pentru Design în cadrul Hyundai…

2 zile

AFM anunță o nouă sesiunea a programului Rabla între 16 și 31 decembrie

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni a programului Rabla 2025.…

3 zile

Mașinile electrice mici, cu componente europene, ar putea beneficia de avantaje

În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut…

3 zile

Lotus Esprit V8 renaște în varianta restomod Encor Series 1

Un grup de profesioniști cu peste 30 de ani de experiență în industria auto, provenind…

3 zile