Blocaj total: Greva transportatorilor în București și în țară

Traficul din Capitală va fi puternic afectat de greva transportatorilor, programată pentru ziua de miercuri, 13 decembrie. Aceștia reclamă concurența neloială Uber.

Nu mai puțin de 35.000 de transportatori de persoane vor protesta, miercuri, în București și în marile orașe din țară, împotriva pirateriei și evaziunii fiscale, potrivit unui comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Între orele 9:00 — 20:00, până la 5.000 de transportatori vor protesta în fața Guvernului, iar alți peste 30.000 în toate marile orașe din țară, precum Timișoara, Arad, Iași, Brașov, Bacău, Craiova sau Constanța.

“Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB, dar autoritățile statului tolerează pirateria, astfel încât România să piardă încă 4,7% din PIB, numărul celor care fac piraterie fiind aproape egal cu cel al transportatorilor autorizați. În curând, România va pierde și procentul de 4,7% din PIB adus de transportatorii autorizați, din cauza concurenței neloiale și a pirateriei tolerate de autorități în ultimii șapte ani, pentru că cei care respectă legea vor da faliment. Nu înțelegem cum pregătește Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele și impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit ‘uberizare’ — fenomen tolerat și susținut de Guvern prin lipsa oricăror acțiuni care l-ar putea opri”, susțin reprezentanții COTAR.

“Nu cerem bani, nu cerem facilități fiscale, cerem o simplă reglementare. A devenit deja penibilă situația în care ne puneți, prin tăcerea domniei voastre! Dacă nici în urma protestului care se va desfășura miercuri, 13 decembrie, nu se va schimba nimic în atitudinea Guvernului față de piraterie, evaziunea fiscală, frauda și concurența neloială din transporturi, pe 20 decembrie 2017, din toată țara se vor deplasa coloane de mașini către București, pentru un miting în fața Guvernului, în vederea respectării legislației în vigoare”,mai declară aceștia.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

21 de ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

22 de ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână