BMW Seria 4 Gran Coupe va avea avanpremiera în România în cadrul Bucharest Gaming Week, cel mai important eveniment de acest gen organizat la noi în țară.
BMW România a anunțat că noul model Seria 4 Gran Coupe va fi prezentat în avanpremieră în cadrul evenimentului digital Bucharest Gaming Week. Coupe-ul cu patru portiere a debutat oficial la începutul lunii iunie. Noua generație a crescut în dimensiuni, oferind mai mult spațiu la interior pentru pasageri.
La exterior, noul Seria 4 Gran Coupe a preluat elementele de design de la coupe-ul Seria 4, inclusiv grila frontală supradimensionată. Modelul are blocuri optice LED, stopuri LED cu aspect fumuriu, iar jantele pot avea de la 17 la 19 inch. Coupe-ul cu patru portiere poate fi configurat și cu pachet M Carbon. Clienții pot alege versiunea M440i xDrive ce folosește motorul cu șase cilindri de 3.0 litri de 374 CP. Motorizarea dispune de sistem micro-hibrid. În gamă mai există versiunile 430i (2.0 litri, 245 CP), 420i (2.0 litri, 184 CP) și 420d (2.0 litri, 190 CP).
Participanții la Bucharest Gaming Week vor putea vedea în avanpremieră noul BMW Seria 4 Gran Coupe în perioada 25-31 octombrie. BMW s-a implicat în sim racing, curse de automobile desfășurate pe circuite virtuale în cadrul campionatului Racing League Romania. Marca este deja pentru al patrulea sezon consecutiv alături de cel mai important campionat naţional – Racing League România (RLR).
Via BMW România
Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…
Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…
BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…
Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…
Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…
Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…