Noutati auto

Brandul Chery se lansează în Europa alături de două noi modele SUV: Tiggo 7 și Tiggo 8

Am fost invitați de Chery în Polonia pentru a marca debutul brandului în Europa. Lansarea din Varșovia ne-a familiarizat cu brandul din China și ne-a oferit primul contact cu cele două noi modele Tiggo 7 și Tiggo 8.

Chery este un brand auto înființat în 1997, însă a ajuns rapid cunoscut la nivel global, fiind cel mai exportat producător auto din China din ultimii 22 de ani consecutivi. În 2024, Chery a comercializat peste 2,6 milioane de autoturisme, semn că tehnologia Chery Super Hybrid ce a debutat în 2023 a avut succes. Chiar și așa, Chery a pus bazele sistemelor hibride încă din 2001.

Producătorul chinez are vizibilitate în peste 120 de țări, ocupând poziția 385 din topul global Fortune 500. Peste 30.000 de patente au fost înregistrate de inginerii care lucrează în cele opt centre R&D, dintre care unul poate fi găsit în Germania la Raunheim. În prezent, există planuri pentru extinderea acestei rețele cu două noi astfel de centre de dezvoltare.

Uzine cu automatizare 90%

Superuzinele Chery din China au ajuns la un nivel de automatizare de 90%, oficialii declarând că astfel au fost eliminate greșelile umane din timpul procesului de producție. Chery colaborează în prezent cu branduri mari din industrie, cum ar fi Bosch, Continental, Valeo, Panasonic, Michelin sau ZF, oferind astfel garanția calității automobilelor sale.

În Polonia am înregistrat primul contact cu modelele Tiggo 7 și Tiggo 8, ce vor debuta foarte curând și pe piața din România, primul transport cu astfel de automobile din China către țara noastră fiind deja pe drum. În România, importatorul oficial al modelelor Chery este Auto Italia. Până la finalul anului 2025, Chery mai plănuiește să introducă în Europa modelele Tiggo 4 și Tiggo 9.

Tiggo 7 și Tiggo 8

Atât SUV-ul Chery Tiggo 7, cât și fratele său mai mare, Tiggo 8, sunt disponibile fie alături de o motorizare termică de 1,6 litri turbo cu 147 CP, fie cu motorizarea plug-in Chery Super Hybrid. Tiggo 7 beneficiază chiar de o versiune cu tracțiune integrală pentru modelul termic.

Unitatea plug-in are la bază un propulsor pe benzină ce rulează în ciclul Atkinson, realizând o eficiență termică impresionantă de 44,5%. Termicul cu patru cilindri dispune de 102 CP la care se adaugă cei 204 CP ai motorului electric. Bateria are o capacitate de 18,3 kWh și dispune de funcție V2L, însă surpriza și mai mare este că poate fi încărcată la curent direct de la o stație rapidă cu până la 40 kW, realizând repriza de încărcare de la 30 la 80% în 20 de minute. Sistemul ajunge la un total de 280 CP pentru ambele modele, fiind capabil să realizeze autonomii combinate de până la 1.200 de kilometri.

Dacă la nivel tehnic cele două modele sunt similare, Tiggo 7 și Tiggo 8 diferă la capitolul design, însă nu substanțial, existând diferențe optice între versiunile termice și PHEV chiar și la nivelul nuanțelor de caroserie. În orice caz, ambele modele excelează la capitolul dotări, așa cum ne-au obișnuit deja de ceva timp brandurile din China. Ambele modele vin în echiparea de top cu tapițerie din piele, plafon panoramic generos, sistem audio premium Sony, scaune încălzite și ventilate, lumină ambientală configurabilă, cotieră refrigerată, etc.

Fiind un SUV de segment D, Chery Tiggo 8 oferă posibilitatea configurării cu șapte locuri, având o lungime de 4725 mm și un ampatament de 2710 mm. În plus, față de Tiggo 7, fratele mai mare dispune de elemente de lux, primind geamuri acustice, ornamente de lemn pe planșa de bord și funcție de masaj pentru scaunele din față, cel al pasagerului transformându-se chiar într-un șezlong. Bancheta din spate este încălzită, iar 80% din materialele de la bordul lui Tiggo 8 sunt moi la atingere.

Cât costă?

În Polonia, Tiggo 7 pornește de la 29.400 de euro pentru versiunea termică cu tracțiune față, în timp ce versiunea PHEV pleacă de la 36.500 de euro. Chery Tiggo 8 are un preț de pornire de 35.300 de euro pentru versiunea termică și de 40.000 de euro pentru cea PHEV. Ambele modele beneficiază de o garanție de până la 7 ani sau 150.000 km și 8 ani sau 160.000 de kilometri pentru bateria sistemului hibrid.

Christian Bart

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

19 ore

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

o zi

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

4 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

4 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile