Vânzările de automobile noi în luna mai, în Europa, au reflectat încă o dată încrederea limitată a consumatorilor în piețele din regiune lovite de criza financiară mondială. Grupul PSA, Renault, Opel și Ford au înregistrat cele mai mari scăderi în luna menționată.
Înmatriculările de automobile noi pe teritoriul Uniunii Europene au scăzut cu un procent de 8,4% față de anul precedent, până la valoarea de 1,15 milioane de vehicule (în mai, lună ce a avut cu o zi lucrătoare în minus față de cea a anului 2011). Datele au fost furnizate de asociația ACEA, care a mai precizat că totalul vânzărilor primelor cinci luni ale anului a însumat 5,64 milioane de vehicule, cu 7,3 % mai puțin decât în perioada similară a anului trecut.
Vânzările grupului PSA, puternic influențate de piețele din sudul continentului, au scăzut cu 19,6 procente, până la valoarea de 135.874 de unități comercializate, accentuând declinul de 14,9 % înregistrat în anul comercial 2012 (în total au fost vândute 675.323 unități). Compania Renault a înregistrat pierderi de 12,8 procente, până la valoarea de 97.053 automobile vândute.
Nici la Opel lucrurile n-au sta mai bine, pierderile înregistrate fiind de 12,6 % (83.071 unități vândute), în timp ce Ford a înregistrat un regres similar (12,6 % – 86.893). Fiat, care a anunțat de curând măsuri de reducere a cheltuielilor de investiții cu 500 de milioane de Euro, a marcat o scădere de 12,1 procente, până la 82.501 exemplare comercializate în luna mai.
Volkswagen, cel mai mare producător european, a experimentat o scădere de doar 5,5 procente luna trecută (283.382 unități), contribuind la o scădere totală în anul 2012 de doar 1,9 procente (aproximativ 1.385.000 de vehicule).
În ceea ce privește producătorii premium, BMW a înregistrat o scădere de 5,8 %, iar Mercedes-Benz de doar 4 %. Veștile bune au sosit doar din taberele celor de la Toyota, Hyundai și Kia, care au marcat creșteri față de anul precedent; unele chiar semnificative.
Sursa:
http://europe.autonews.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20120615/ANE/120619909/1193
Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central.…
După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…
Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…
Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…
Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…
Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…