”Capo” Herbert Stein, fondatorul AutoItalia, a pornit în cursa spre eternitate!

Aducem astăzi un ultim omagiu domnului Herbert Stein, fondatorul companiei Auto Italia, supranumit ”Capo” de către toți cei ale căror vieți le-a îmbogățit prin sansa de a-l fi avut aproape.

Herbert Stein a  fost unul dintre pionierii business-ului autohton, cu o puternică  viziune  asupra dezvoltării  pieței auto din România, investind cu mult entuziasm în această industrie la începutul anilor ’90.

Datorită  aptitudinilor sale a construit o afacere de succes cu Auto Italia, compania care s-a dezvoltat ca o adevărată familie ce a reunit peste 400 de membri.

A trăit cu pasiune fiecare clipă din viața sa, chiar și în momentele de cumpană, dar mai ales a actionat și a simțit întotdeauna că succesul pornește din atitudine!

Devotamentul său pentru companie, cât și stilul de management abordat, au încurajat și inspirat mii de oameni ce au avut norocul să lucreze alături de regretatul vizionar.

OMUL Herbert Stein a știut sa fie mentor pentru generatii de angajati și a ajutat pe cei aflați în dificultate, ori de câte ori a avut această posibilitate. Se încărca cu bucuria  celor din jur său, iar omenia este ceea ce nu i-a lipsit niciodată!

Adio prieten drag!

Astăzi te lăsăm să pleci pe drumul tău!

Iti vom pastra mereu vie amintirea!

Doinita Stanciu

Leave a Comment

*

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

o oră

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

23 de ore

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile

Michelin Primacy 5 energy și Pilot Sport 5 energy

Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…

5 zile

Am testat în premieră noul Leapmotor B10 Hybrid EV

În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…

7 zile