În perioada 08-09 ianuarie, cei 60 de membri ai juriului Car Of The Year testează pe circuitul Mettet, din Belgia, finalistele celui mai important premiu auto de pe continent – European Car Of The Year. Vă reamintim că cele șapte finaliste au fost votate și anunțate în 15 noiembrie.
Alfa Romeo Junior, Citroen C3, Cupra Terramar, Dacia Duster, Hyundai Inster, Kia EV3 și Renault 5 sunt cele șapte modele din finală. Am avut ocazia să le testăm atât pe circuit, cât și pe drumuri de toate gradele, astfel încât fiecare membru al juriului să-și întărească votul final.
După cum se vede, ediția 2025 este una dintre cele mai strânse din istoria de 61 de ani a competiției, având în finală modele normale, care se vor vinde în masă în perioada următoare, fiecare reprezentând un jalon important în evoluția mărcii proprii:
Firesc, am avut prilejul unor schimburi de idei constructive atât între noi, ca membri ai juriului, cât și cu reprezentanții finalistelor, am aflat lucruri noi despre fiecare model în parte și diferite impresii de condus ale colegilor. În același timp, a fost o bună ocazie să mai aflăm mici secrete de viitor ale fiecărei mărci și să facem unele planuri de viitor. De exemplu, am discutat cu Dacia ideea de a organiza un eveniment special pentru membrii juriul COTY în România, care să includă vizitarea facilităților de la Titu și Mioveni, alături de un test pe Transfăgărășan și Transalpina.
Este foarte clar că părerile sunt diferite, ținând cont și de țara / zona din care face parte membrul juriului, de la colegii din țările nordice, bogate, unde mașinile electrice domină decisiv, de mulți ani, la colegii din sudul Europei, unde gradul de electrificare al pieței auto nu depășește 5%.
Atât pentru moment. Urmează în 10 ianuarie, la ora 11.00 (12.00 ora României) anunțul marelui câștigător Car Of The Year 2025.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…