Carlos Ghosn: Renault-Nissan va deveni numărul trei mondial

Şeful Alianţei Renault-Nissan are planuri mari. Carlos Ghosn reiterează crezul că grupul franco-nipon va deveni numărul trei mondial, în maximum trei ani.

În ciuda blocajului înregistrat pe piaţa din Rusia, anul trecut, compania condusă de Ghosn a ocupat poziţia a patra la nivel global, la 1,4 milioane unităţi distanţă de actualul ocupant al locului trei, gigantul american General Motors.

“Sunt optimist privind creşterea vânzărilor. Întâmpinăm turbulenţe pe anumite pieţe, însă am livrat 8,5 milioane de maşini anul trecut. Numărul 3 (General Motors – n.r.) are un avans de 1,4 milioane de unităţi, dar în această industrie, în trei ani, se pot întâmpla multe,” explică Carlos Ghosn, citat de Automotive News.

Referitor la nevoia de a găsi un partener în cursa pentru podiumul vânzărilor globale, şeful Renault-Nissan infirmă orice ipoteze privind noi alianţe. “Nu avem nevoie de un alt partener. Colaborările sunt chestiuni ce ţin de conjunctură, sinergii şi complementaritate. Nu formezi alianţe doar de dragul creşterii volumelor. Volumele sunt o problemă, clar, însă la 8,5 milioane de unităţi, acestea nu mai reprezintă o problemă pentru noi. Altcineva trebuie să fie atent la volume.”

Ghosn nu întrevede schimbări majore în cazul parteneriatului cu germanii de la Daimler. “Nu cred că trebuie să schimbăm nimic în acest sens. Cooperarea merge în direcţia corectă. Avem în vedere proiecte noi şi, sincer, ne acomodăm destul de repede unii cu ceilalţi. Nu excludem alte parteneriate, însă, în acelaşi timp, nu suntem în poziţia în care să ne dorim aşa ceva,” explică acesta.

Pentru Nissan, cele mai mari oportunităţi de creştere se află la extremele gamei. În segmentul premium, Infiniti va miza pe o gamă extinsă, dezvoltată alături de partenerii de la Daimler, în timp ce la baza liniei de modele, noul sub-brand low-cost Datsun va încerca să reproducă succesul de casă al mărcii înrudite, Dacia.

În viziunea lui Ghosn, Renault poate creşte doar graţie expansiunii geografice, pe pieţe în plin avânt precum cele din China sau India. Cota de piaţă anticipată pentru ţara Marelui Zid este una optimistă, estimată la 6% sau aproximativ 600.000 unităţi pe an, faţă de cele numai 30.000 de maşini importate anul trecut.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

o zi

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

2 zile

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

5 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

5 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile