Nu numai Volvo, Renault, Citroen și Peugeot au scos în trafic mașini dotate cu sisteme de conducere automată. Și germanii testează tehnologia pe autostradă. Audi A7 autonom confirmă astfel nivelul de dezvoltare pe care l-a atins.
Iar pentru a observa impactul tehnologiei asupra șoferilor, germanii au invitat o serie de jurnaliști s-o încerce. Printre aceștia, au strecurat-o și pe ministrul economiei landului Bavaria, Ilse Aigner. Iar pentru că, a fi german nu înseamnă a fi musai sobru, nemții l-au numit ”Jack” pe calculatorul care preia frâiele mașinii.
De-a lungul timpului, Jack a fost supus unor cursuri de perfecționare, care s-au încheiat cu teste complexe. Așa a ajuns să conducă mult mai natural, apropiindu-se de stilul unui șofer, dar judecând mult mai exact situațiile de trafic. Acum, Jack depășește camioanele păstrând o distanță ceva mai mare față de acestea. În plus, nu numai că semnalizează schimbarea direcției de mers, ci se și apropie ușor de marginea benzii pentru a-și arăta intenția, exact așa cum ar proceda un șofer.
O altă situație specială de care trebuie să se achite Jack este cea în care un autovehicul care circulă paralel intenționează să pătrundă pe banda sa. Atunci se impune o decizie: să frâneze, sau să accelereze? Camerele și senzorii poziționați pe toate cele laturile mașinii trimit informațiile computerului, care ia decizia corectă. Iar, la nevoie, sistemul de navigație poate alege ruta cu cele mai lungi porțiuni care permit rularea complet automată.
Dar pe Jack îl așteaptă zile grele. Atribuțiile sale se vor înmulți odată cu introducerea comunicării între autovehicule, respectiv între autovehicul și infrastructură. Și asta pentru că, în viitorul nu foarte îndepărtat, informațiile din trafic, precum restricțiile, accidentele și trecerea autovehiculelor de intervenții vor fi comunicate digital. Astfel, reacțiile și deciziile vor dura mult mai puțin, fiind apanajul sistemelor automate – în speță, al lui Jack. Audi deja testează comunicațiile de standard 5G împreună cu partenerii săi.
Firește, a putea comunica cu șoseaua presupune implementarea de emițătoare în elementele infrastructurii. Deși efortul financiar pe care-l presupune o astfel de investiție este semnificativ, Audi și primăria orașului Ingolstadt vor începe instalarea unor astfel de emițătoare în anumite intersecții în cursul anului 2017, urmând ca acestea să poată fi testate în 2018.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…